Nu ştiu dacă v-am spus-o până acum, dar năpăstuitul este un mare iubitor de fotbal. Ce să-i faci, nimeni nu e perfect în lumea asta! Dar, asumându-şi vina, a încercat mereu să compenseze cu profundul devotament pentru natură.
După ce, speriat de aportul propriu de CO2, şi-a plantat un copac pe balcon şi a convins pensionarii de deasupra să pună bani pentru un panou solar de bloc, năpăstuitul a decis să respecte şi "postul eco" din timpul meciului.
"Pământul are o oră, eu am o viaţă", îşi spuse năpăstuitul, care îi transmise telepatic lui Mutu să se abţină de la un gol spectaculos în prima repriză. Pentru cei care încă nu ştiţi, Ora Pământului se suprapune cu prima repriză din România-Serbia.
MEMORII ECO. Întrebarea pe care şi-o punea acum năpăstuitul este ce va face în acea oră. Om cu tabieturi clare, el nu concepea să se culce atât de devreme. Aşa că alese să scrie despre ce a făcut ecologic în viaţa sa. Aşa că îşi făcu provizii de lumânări, chiar dacă a auzit că sunt cancerigene, şi îşi pregăti locul de maximă creaţie pentru majoritatea bărbaţilor: WC-ul. Sâmbătă nu se duse deloc la toaletă, pentru ca, seara, să combine plăcutul cu utilul.
.......................
FIIND BĂIET, PĂDURI CUTREIERAM. Sâmbătă seara, ora 20:30. Năpăstuitul stinse lumina. Se uită pe geam şi se simţi deziluzionat: prea puţini făcuseră ca el. Se aşeză pe WC, aprinzând prima lumânare. Ochii i se umeziră când se gândi la copilăria sa. Şi începu să scrie:
"Îmi amintesc că la cinci ani, mama mi-a cumpărat o bicicletă. Cât de fericit eram! Îmi plăcea să merg cu ea prin pădure şi, din când în când, să mă înalţ în şa ca să ating, cu capul, frunzele. Până am dat cu capul într-o creangă şi am căzut. Când m-am ridicat, am văzut că cineva teşise copacul din faţa mea. Am dat jos tricoul de pe mine, l-am umplut cu bălegar de cal şi am bandajat copacul", scrise năpăstuitul, povestea cu bălegar apărându-i, probabil, în cap, datorită locului în care îşi scria jurnalul eco. SABOTAJ PENTRU NATURĂ. Continuă. "La şcoală, ni se făcea focul în sobă. Când aveam sport, aşteptam să plece toţi din clasă spre sala de sport şi stingeam focul cu apă. Ştiam de atunci că trebuie să îmi sacrific confortul pentru salvarea planetei. Simţeam că, dacă nu fac asta, sunt responsabil de kilograme bune de CO2". După ce scrise acestea, năpăstuitul aprinse o nouă lumânare, îşi ascuţi creionul şi continuă să scrie. Îi plăcea ce făcea acum şi văzu că nu e chiar aşa rău fără curent.
UN CASTAN CU FLORI. "Aveam 15 ani când am plantat primul pom. Ţin minte şi acum. Era un castan. M-a înjurat tata vreo două luni. Îl plantasem pe locul lui de parcare. A vrut chiar să îl scoată, dar l-a convins mama, spunându-i că "e un lucru frumos al fiului nostru" şi că e mândră că eu iubesc natura. Tata a boscorodit-o puţin, spunând, printre altele, "Şi eu unde-mi parchez maşina, în scorbură?", dar apoi s-a resemnat. Peste ani, castanele care cădeau din copac aveau să facă multe cucuie printre locatarii blocului. Dar eu am rămas mândru şi am continuat să îmi apăr copacul, chiar dacă, de la o zi la alta, apăreau, scrijelite, numele "Cristina", "Ovi", "Nuti", dublate de câte un Love".
Năpăstuitul fu copleşit de emoţie când, ridicându-se cu pantalonii în vine şi mergând pe bâjbâite până la geam, îşi revăzu castanul. Se întoarse să scrie. Până la finalul Orei Pământului, înnegri foi bune cu faptele bune pe care le făcuse pentru planeta sa. Se gândi apoi să aprindă televizorul, dar nu o făcu. Ca să consume mai puţin curent, deschise radio-ul pe Radio România şi ascultă, cuminte, comentariul meciului.
Recomandările noastre
