Recesiunea economică a retrezit interesul americanilor pentru metalul preţios din generoasele zăcăminte californiene.
Geologii americani apreciază că doar 20 la sută din zăcămintele de aur din solul Californiei au fost descoperite şi exploatate în perioada de la jumătatea secolului al XIX-lea rămasă în istorie sub denumirea de „Goana după aur”. În actualele împrejurări economice dificile şi odată cu creşterea preţului aurului, ideea reluării acestei ocupaţii prinde tot mai mult contur în rândul localnicilor, potrivit postului de televiziune NBC.
La o oră de mers de oraşul Los Angeles, căutătorii de aur au devenit o prezenţă obişnuită. „În unele zile stai pur şi simplu şi scoţi doi cenţi. În altele, faci câteva sute. Am avut însă o zi bună şi am câştigat 10.000 de dolari”, a declarat unul dintre americanii care, împinşi de criza economică, îşi încearcă norocul în munţii din apropierea metropolei californiene. „Există în mod clar aur aici dedesubt. Trebuie doar să săpăm cu circa 10 metri mai jos decât au făcut-o vechii căutători”, a precizat Kevin Brown, un tehnician de lumini de la un studio din Hollywood care s-a apucat de căutat metalul preţios după ce scenariştii din cetatea filmului au demarat o amplă grevă anul trecut.
„Am vrut doar nişte aur californian. Aşa a început totul”, a declarat, la rândul său, David Perkins, un fost angajat al unui centru de cercetare aerospaţială. „În primul an am strâns aproape un kilogram”, a adăugat el.
Experţii susţin că cea mai bună zonă pentru astfel de prospecţiuni este comitatul Mother Lode, situat la est de oraşul Modesto. Eforturile sunt însă uria şe şi necesită timp. John Gurney, un american de pe Coasta de Est, a recunoscut că a scos un câştig de 35.000 de dolari de pe urma pepitelor descoperite în primele luni, dar apoi căutările nu au mai dat roade.
Afacere profitabilă
Goana după aur, în varianta secolului al XXI-lea, a dus însă şi la dezvoltarea unor afaceri, în pofida crizei economice resim ţite acut în Statele Unite. Compania Keene Engineering din oraşul Chatsworth produce echipamente pentru astfel de activităţi, de la site de plastic până la utilaje complexe. Proprietarii companiei susţin că, în ultimele luni, vân zările s-au dublat. „Sunt sute de oameni care vin aici să cumpere echipamente pen tru a-şi încerca norocul în munţi. Avem de-a face cu un nou val de căutători”, a declarat unul dintre manageri.
O altă zonă din statul California luată cu asalt de căutătorii de aur este cea de la poalele munţilor San Gabriel. Şoselele care duc spre zona respectivă şi malurile râu rilor mişună de ame ricani porniţi în căutarea şansei.