Obama, salvatorul băncilor

Obama, salvatorul băncilor

Administraţia SUA mizează pe un plan de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari în vederea eliminării „activelor toxice".

Trezoreria americană a dat publicităţii, ieri, detaliile planului de cumpărare a activelor „toxice” acumulate de bănci, o etapă-cheie în eforturile de relansare a sistemului financiar intern pentru care administraţia de la Washington a cerut ajutorul sectorului privat. Aşa cum anunţaseră încă din februarie, autorităţile americane intenţionează să aloce, într-o primă fază, o sumă cuprinsă între 75 şi 100 de miliarde de dolari din fonduri publice pentru a mobiliza, împreună cu sectorul privat, până la 500 de miliarde de dolari pentru preluarea activelor toxice. Fondurile s-ar putea însă dubla în timp, ajungând la 1.000 de miliarde de dolari, scrie AFP. Statul îşi asumă riscuri

Suma repartizată iniţial planului va fi transferată de Trezorerie din cele 700 de miliarde de dolari aprobate de Congres în octombrie 2008. Odată cumpărate, aceste active vor fi administrate şi controlate de firme private, sub supravegherea Comisiei Federale de Asigurare a Depozitelor Bancare, până la maturizarea lor. Administraţia va analiza, de asemenea, situaţia marilor bănci, pentru a determina care dintre acestea au nevoie de infuzii de capital. Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, a recunoscut ieri că statul „îşi asumă riscuri” prin acest plan, dar a subliniat că, fără asumarea lor, criza financiară nu poate fi depăşită. CRITICI REPUBLICANE

Ţara se îndreaptă spre faliment Senatorul republican de New Hamsphire Judd Gregg a subliniat că sistemul financiar american are toate şansele să fie salvat de administraţia Obama, dar planurile sale pe termen lung de redresare a economiei în ansamblul său vor duce la falimentarea ţării. El a explicat pentru CNN că viitoarea generaţie de cetăţeni americani riscă să trăiască într-o ţară mult prea scumpă din cauza acestor programe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gregg, unul dintre cei mai mari specialişti în fiscalitate din Congresul american, a precizat însă că nu consideră că Timothy Geithner ar trebui să demisioneze, aşa cum au cerut o serie de republicani. Senatorul a respins în februarie nominalizarea pentru funcţia de secretar al comerţului făcută de noul lider de la Casa Albă.