Condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind reducerea cheltuielilor bugetare ar putea viza şi sistemul feroviar, potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu.
”În condiţiile în care noi purtăm discuţii cu FMI pentru un împrumut extern, atâta vreme cât nişte bani pleacă de la buget să susţină calea ferată, Fondul ar putea avea şi el un cuvânt de spus. Cred că această situaţie nu le convine sindicaliştilor”, a declarat ministrul.
Şeful de la Transporturi a mai precizat că reducerea fondului de salarii în sistemul feroviar ar trebui să se facă prin diminuarea salariilor mari şi să nu-i afecteze pe ceferiştii de rând. 12.000 de ceferişti ar putea rămâne fără loc de muncă
”Dacă sindicaliştii au acceptat îngheţarea salariului minim la 570 de lei, eu cred că au făcut rău. Sunt de părere că la salariile mici ar trebui să se umble, în timp ce salariile de 150 de milioane de lei vechi, poate puţin cam prea mari, ar trebui reduse”, a adăugat Berceanu.
Acesta e hotărât să-i elimine din sistemul feroviar pe foştii clienţi politici ai Partidului Naţional Liberal care, în opinia actualului ministru, au salarii exagerate, fără a avea vreo pregătire în acest domeniu.
Potrivit unei note transmise, la finele săptămânii trecute sindicatelor din sistemul feroviar, ministerul Transporturilor intenţionează să reducă numărul de salariaţi din companiile CFR cu 12.000 de persoane.