MERKEL şi TSIPRAS au declarat RĂZBOI stereotipurilor

MERKEL şi TSIPRAS au declarat RĂZBOI stereotipurilor

Deşi este cea mai puternică ţară din Uniunea Europeană din punct de vedere economic, Germania îşi priveşte toţi partenerii din Europa ca fiind egalii ei, inclusiv pe Grecia, a declarat, luni, cancelarul Angela Merkel, după întrevederea avută la Berlin cu premierul grec Alexis Tsipras.

Amândoi au declarat că trebuie evitate stereotipurile în Europa, consemnează agenţiile Reuters, AFP şi DPA, citate de Agerpres.

"Cu toate că Germania are 80 de milioane de locuitori şi suntem cea mai mare economie a Uniunii Europene, această Europă este construită pe principiul că fiecare ţară are o importanţă egală", a declarat Angela Merkel.

Alexis Tsipras a cerut germanilor şi grecilor să nu se mai privească reciproc pe baza unor stereotipuri. El a condamnat portretizare nazistă făcută Angelei Merkel în Grecia, pe care o consideră "injustă", şi a subliniat că "Germania democratică de astăzi nu are nimic de-a face cu cel de-al Treilea Reich".

"Grecii nu sunt leneşi şi germanii nu sunt responsabili pentru tot ce e rău în Grecia. Trebuie să muncim din greu pentru a depăşi aceste stereotipuri", a insistat Tsipras.

Relaţiile dintre cele două ţări au cunoscut un important regres după ce stânga radicală condusă de Alexis Tsipras a preluat conducerea guvernului grec şi au apărut imediat divergenţe între blocul comunitar şi executivul de la Atena cu privire la reformele pe care acesta din urmă trebuie să le implementeze în schimbul ajutorului financiar internaţional.

Referitor la acest ultim aspect, Tsipras, un adversar înverşunat al politicilor de austeritate, a promis la conferinţa de presă "reforme structurale cuprinzătoare", dar a menţionat că în acelaşi timp "este nevoie de un nou mix de politici" menit să diminueze problemele economice şi sociale rezultate în urma programelor de reforme, cum ar fi şomajul ridicat şi contracţia economiei.