Romtelecom lansează serviciile de telefonie mobilă

Romtelecom lansează serviciile de telefonie mobilă

Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixă din România, va lansa luna vitoare şi servicii de telefonie mobilă, a anunţat astăzi compania, la un eveniment organizat de OTE şi Deutsche Telekom, la Bonn, în Germania.

Serviciile, care includ internet mobil de mare viteză şi voce, vor fi disponibile comercial în câteva zeci de oraşe, în care a fost deja instalată infrastructura necesară. 

Serviciile vor fi lansate în baza licenţei de telecomunicaţii în benzile de frecvenţe de 410-415 MHz şi 420-425 MHz câştigată de Romtelecom în luna septembrie a anului 2008, a declarat, directorul general al operatorului, Yorgos Ioannidis.Viteza maxima de descarcare a datelor va fi de 3,1 Mbps.

Costul licenţei s-a ridicat la 1.077.228 de euro (echivalent în lei), la care se adaugă un tarif anual de utilizare a spectrului, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare.

„Promovarea noilor produse se va face prin intermediul magazinelor Romtelecom din toată ţara, dar şi prin comunicare directă cu oamenii din zonele respective”, ne-au declarat reprezentanţii operatorului telecom.

Terminalele (telefoane mobile si modemuri) prin care vor fi oferite aceste servicii  vor fi branduite Romtelecom şi vor fi furnizate de companiile ZTE, Hwaey sau AccessTELL.

Ne puteți urmări și pe Google News