DOLIU ÎN SPORT: Atlet răpus de cancer

DOLIU ÎN SPORT: Atlet răpus de cancer

Atletul Claudiu Bujin a încetat din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la doar 24 de ani!

Fost campion naţional, Bujin era considerat unul dintre cei mai buni săritori în lungime din România.

În urmă cu un an şi jumătate, Claudiu, originar din Constanţa, a descoperit că suferă de o boală gravă şi nemiloasă: cancer la glanda timus. Tatăl său a umblat la mai multe clinici din străinătate şi l-a internat în cele din urmă la Halle (Germania). „Timusul se dezvoltă în copilărie, după care involuează. Fiind ascuns în spatele sternului, poate să nu fie depistat la controalele medicale. La tineri, cancerul la glanda timus are o evoluţie negativă, fiindcă organismul este mai viguros. Cancerul se manifestă prin multiplicarea celulelor pe fondul unui organism puternic. Această boală este parşivă, o necunoscută, nu se poate depista la timp”, ne-a declarat Emilian Neagoe, chirurg renumit la Institutul Oncologic din Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News