Pentru un loc sigur de muncă, bani mulţi, dar şi pentru că piaţa muncii nu-i poate încadra, tot mai mulţi tineri aleg să lucreze în armată, ca soldaţi profesionişti.

Unii abandonează facultatea, alţii o lasă la distanţă, altora nici nu le mai trebuie când arma, bocancii, uniforma şi solda de militar ţi le oferă armata să te facă bun, profesionist şi responsabil. Veniţi la poarta unităţii cu tot cu părinţi, mii de tineri se roagă să primească haine noi şi superiori blânzi, în faţa cărora un „drepţi” un pic încovoiat să nu le-aducă o pedeapsă.

Muncă nobilă şi stabilă

După interviul de angajare, candidaţii pentru posturile de soldat sunt repartizaţi care pe unde, în funcţie de opţiunea lor asupra instrucţiei. Ultimii recruţi ai Batalionului de Instrucţie în Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti” din Craiova au trecut la lecţiile despre transmisiuni militare la începutul acestui an, când au primit, pentru iniţiere, câte două manuale pe care trebuie să le ştie cap-coadă la sfârşitul celor 16 săptămâni de pregătire: cel al recrutului şi cel de specialitate.

Despre avântul tinerilor de a se înrola în armată, comandantul Gheorghe Dincă spune că, la graniţa dintre fascinaţia uniformei şi locul de muncă stabil, stau criza economică şi faptul că, indiferent de studiile lor, unii nu-şi pot face loc nici măcar cu coatele în civilie.

„În batalion sunt acum 335 de soldaţi voluntari, între care 52 de fete. Mulţi vin pentru că este o meserie respectată şi vor să facă o carieră. Dacă au studii superioare, pot deveni şi ofiţeri. Sunt mulţi însă care n-au reuşit să facă ceva în civilie, şi atunci armata le oferă toate posibilităţile pentru un loc de muncă. S-au orientat şi în funcţie de oferta de recrutare. Poate că îşi spun: «Se anunţă vremuri grele, asta e situaţia, merg în armată pentru că salariul este bunicel»”.

Soldaţii transmisionişti din Craiova, trecuţi rapid de la civil la bocanci de armată, au nevoie de instruire. Programul zilnic se respectă întocmai, pentru că rigorile şi stricteţea n-au ieşit din unitate. Profesor suplinitor, vreau înrolat

Boarea crizei economice şi salariile tot mai mici îi determină pe tineri să se orienteze în carieră, să caute meserii bune, care n-au ameninţări de concediere. Primul gând care-i seceră pe mulţi dintre ei este, fără vreun regret, înrolarea.

„O doamnă pensionară, care a lucrat în sistem, are un băiat care e profesor suplinitor la un liceu în Filiaşi. A venit la mine şi mi-a spus: «Cum să fac să-mi bag copilul în armată, că ia opt milioane pe lună, din care două se duc pe navetă. Eu nu i-am zis nimic, el vrea. I-am spus că se merge la trageri, în poligon, mai primeşti o alarmă. Tot vrea!». Armata le deschide tinerilor o cale”, povesteşte comandantul Dincă nevoia care te împinge către plantoane, deşteptări automate, instrucţii şi sectoare. Nu se abandonează uşor

Faptul că trebuie să treacă încă din prima zi la rigoarea instituţiei cu care n-au intrat în contact niciodată nu-i descurajează. Pentru majoritatea este o schimbare, se adaptează din prima. Pentru puţini dintre ei, o misiune imposibilă. În primele două săptămâni de instrucţie, din Batalionul „Fraţii Buzeşti” au plecat, benevol, şase soldaţi voluntari. Alţii au fost găsiţi incompatibili medical şi au trebuit să renunţe.

„Este cazul unei fete care a fost depistată cu diabet de gradul II şi n-a mai putut continua. A plecat plângând. Este oarecum ciudat cum copiii ăştia, după şapte săptămâni de armată, devin responsabili şi depun jurământul, sunt în măsură să acordeze o staţie şi să facă meseria asta. Li se pare la început greu să se trezească la ora şase, să meargă la masă la o oră fixă, să aibă ore de studiu după-amiaza, uniforma este un stres, bocancii sunt la fel”, explică comandantul.

Din toate greutăţile, fetele-soldat ies triumfătoare pentru că „sunt mult mai disciplinate şi de departe îi bat pe băieţi. Şi fac marşurile cot la cot cu ei, sistemul nu face nicio diferenţă”.

DE CRIZĂ

Numărul aspiranţilor creşte

Conform Biroului de Informare şi relaţii publice al Statului Major General, atractivitatea profesiei de soldat şi gradat voluntar este în continuă creştere din următoarele considerente: datorită perspectivei în cariera militară (subofiţerii în Ministerul Apărării Naţionale se formează, cu preponderenţă, din soldaţi şi gradaţi voluntari), siguranţa locului de muncă, instituţia militară este apreciată în mediul civil, situaţia dificilă de pe piaţa muncii, dar şi beneficiile materiale pe care le oferă profesia militară.

De asemenea, pentru cele trei sesiuni de recrutări dintr-un an, care oferă 6.000 de posturi, candidaţii sunt din ce în ce mai mulţi. Pentru următoarea serie de recruţi, care va începe pregătirea la 1 iunie, s-au înscris, până în acest moment, peste 6.000 de tineri.

Numărul celor interesaţi de profesia de soldat sau gradat voluntar a fost, însă, mult mai mare, dar cei mai mulţi dintre aceştia nu au fost eligibili, deoarece nu îndeplineau criteriile generale şi specifice de recrutare. PROFESIONIŞTI Nevoia te vrea soldat

Unitatea din Craiova a primit, la începutul lui 2009, 131 de studenţi, 25 de absolvenţi de facultate şi 179 de tineri cu studii medii. Dintre cei 335 de militari, 169 au între 18 şi 21 de ani: „Eu mă întâlnesc şi mai stau de vorbă cu ei, aşa. Le spun sincer că, la vârsta asta, să faci toate chestiile astea este un lucru de apreciat. 80% dintre ei doresc să ajungă profesionişti ai Armatei Române”, adaugă comandantul Dincă, fascinat de voinţa tinerilor care au lăsat programul de voie, ieşirile şi studenţiile spumoase pentru cariera în armată. Permisie pentru jumătate de sesiune

Adunaţi pe terenul de instrucţie, în care simulează transmisii radio şi învaţă să muncească cu noile tehnologii ale armatei, soldaţii voluntari din Craiova au avut trasee diferite înainte de recrutare. De cele mai multe ori, anturajul sau familia au fost hotărâtoare când au pornit pe acest drum. „Prietenul meu s-a înrolat înainte şi mi-a plăcut şi mie” sau „Tata a lucrat în armată” sunt replici dese între militarii începători. Pentru cei pe care o sesiune îi mai ţine treji, o permisie înseamnă trei examene promovate din şase. Celelate teste rămân pentru sesiunea următoare, pentru că în două zile nici un geniu nu le-ar fi trecut pe toate.

Portret de militar

Soldat Nica Cosmin. Dacă şi-ar putea desena traseul următorilor ani într-o unitate militară, pe lângă colegii de cazarmă ar desena şi doi copii frumoşi, pe care i-ar creşte ca la armată: ordine şi disciplină: „Aici am posibilitatea de a avea, pe lângă o meserie respectată, familia la care visez. Mi-a plăcut foarte mult. Toţi prietenii mei sunt ofiţeri sau subofiţeri. Eu vreau să ajung ofiţer în Armata Română”. Venit din Huşi, judeţul Vaslui, tocmai la Craiova pentru instruire, Cosmin spune că familia lui este foarte mândră de ce face el: „După ce plec de aici, merg la Constanţa, în unitatea la care am fost repartizat”.

Soldat Bara Francisc. Dacă ar fi nevoie de el, ar pleca oricând într-un teatru de război. De parcă s-au vorbit între ei, şi el, ca mulţi alţii, a văzut la prieteni cum e să fii soldat voluntar, să mergi de unul singur în armată, fără să-ţi sosească ordinul de recrutare acasă: „Mi-a plăcut de mic copil. Pe lângă siguranţa că nu mă dă nimeni afară, pot face şi carieră”. De două luni şi jumătate, de când este la unitatea din Craiova, Francisc spune că orice sacrificiu pe care l-a făcut îşi va găsi compensaţia odată cu gradele pe care le va strânge, conştiincios, pe umăr. Soldat Pupăză Adina. A încercat, mai întâi, cu liceul militar, în care, din anumite motive, n-a reuşit să intre. La 21 de ani, tânăra, venită din Focşani, face Facultatea de Drept la distanţă, dar haina militară a trecut-o, din respect pentru visurile de când era mică, pe primul loc. După instrucţiile care o vor face transmiţător cu diplomă, va merge să lucreze la o unitate din Focşani.

Soldat Patrichi Viorica. La 19 ani, când tinerii primesc „botezul” la primul chef din facultate, Viorica a ales „să se afirme”. A plecat din Galaţi ca să ajungă, ca orice militar novice, un ofiţer respectat. Despre cei care au abandonat pe parcurs unitatea, crede că au nimerit prost şi că s-au încărcat cu prea mult optimism deodată: „Şi-au imaginat, probabil, că vin la cinci stele şi că vor avea de toate din prima. N-au plecat cu ideea de a face ceva în viaţă. Eu m-am obişnuit şi ne ajutăm unii pe alţii”.

Soldat Ciuluvică. Despre destin nu se vorbeşte în armată, nici despre vocaţie. Asta a învăţat şi soldatul atunci când a început cursurile unui seminar teologic. Cu toate astea, destinul l-a adus, parcă, în armată: „Părinţii mei nu au mai avut posibilitatea să mă ţină la şcoala de cântăreţi, aşa că a trebuit să mă angajez. Am lucrat trei ani la Mitropolie, dar am considerat că trebuie să fac ceva mai mult. Aşa am ajuns în armată”. Epilog de cazarmă După şase ore de instrucţie pe zi, rapoarte, studiul manualului, mesele programate şi sectoare, militarii nu mai au timp să mediteze la ce e bună, totuşi, armata. În permisii, merg la teatru, ies în oraş sau pleacă acasă la rude, la neveste sau soţi. Când nu mai pot pleca, călătoria are sens invers. Absolvenţi de facultate, masteranzi, studenţi, toţi speră să dea jos uniforma militară abia la pensie, când vor avea timp să se gândească la toate sacrificiile. Până atunci, în fiecare seară, îi aşteaptă sectoarele, iar dimineaţa o înviorare la comandă.