La filmările pentru videoclipul piesei pe care o va prezenta la Eurovision, reprezentanta României, Elena Gheorghe, a urcat pe acelaşi cal pe care l-a folosit şi celebrul regizor Sergiu Nicolaescu în filmul „Orient Expres”.
Videoclipul piesei „The Balkan Girls”, în regia lui Dragoş Buliga, s-a filmat săptămâna trecută şi este un clip de imagine, în care Elena şi-a propus să arate cât mai bine. Clipul va fi lansat pe posturile de televiziune în mai puţin de o săptămână. Filmările, care au durat peste 15 ore, au fost făcute în comuna 1 Decembrie, pe podurile metalice dezafectate care trec peste râul Argeş, şi în clubul bucureştean The Silver Church. Elena şi dansatoarele sale au luat lecţii de echitaţie Cântăreaţa, în vârstă de 24 de ani, şi două dintre dansatoare au luat lecţii de echitaţie, pentru momentul în care regizorul a folosit caii în videoclip. „Fetele au călărit nişte cai în condiţii puţin mai grele, pentru că zona era una «mai de western», pot să zic că asta a fost cea mai grea parte a videoclipului.
Atât Elena, cât şi cele două dansatoare s-au descurcat, însă am avut emoţii, deoarece caii nu au avut şei”, a spus regizorul Dra goş Buliga. În ciuda temperaturii scăzute, aproximativ 9 grade Celsius, Elena a filmat îmbrăcată doar cu un corset şi o pereche de pantaloni scurţi, purtând saboţi în picioare. „Dragoş Buliga ne-a dat cu un ulei special, mie şi colegelor mele, ca să nu îngheţăm când am filmat scenele de pe pod, dar nu prea a avut efect, acum sunt puţin răcită”, a spus artista. COSTUMAŢIE
Elena a purtat un corset de 5 kg Pe parcursul filmărilor, Elena a schimbat patru ţinute, printre care rochii şi pantaloni, iar dansatoarele au purtat haine de inspiraţie punk. Pentru filmările de pe pod, cântăreaţa a fost îmbrăcată cu un corset care cântărea cinci kilograme, creat de francezul Elie Eid. „A fost destul de greu să-l port, iar după ce l-am dat jos m-am simţit foarte uşoară. Mi-a plăcut foarte mult să filmez cu caii, chiar dacă mi-a fost puţin frică pentru că, neavând şa, este mult mai greu să călăreşti!”, a spus vedeta. În clubul The Silver Church, Elena a avut alături zece dansatori pro fesionişti, printre care opt fete şi doi băieţi. Pentru acest moment, echipa a făcut repetiţii timp de două săptămâni.
Cântăreaţa urmează să îşi înceapă turneul de promovare a piesei „The Balkan Girls” pe 10 martie, în capitala Germaniei, Berlin, unde va participa şi la Târgul Internaţional de Turism. Reprezentanta României va intra în competiţia de la Moscova pe 12 mai, când va avea loc prima semifinală a Eurovisionului. Semifinalele, de pe 12, respectiv 14 mai, dar şi marea finală, de pe 16 mai, vor fi transmise, în direct, pe TVR 1 şi pe TVR Internaţional.