Ministrul justiţiei avertizează că judecătorii ar putea reacţiona la culpabilizarea colectivă şi la lipsa condiţiilor refuzând să mai judece, dar speră să nu recurgă la strategii greşite.

„Am însă încredere că magistraţii sunt suficient de înţelepţi să nu adopte astfel de strategii greşite, care în final se întorc împotriva celui care le promovează. În orice caz, eu sunt pregătit pentru ceea ce e mai greu în acest an, dar nu voi abdica de la programul pe care trebuie să-l facem. E un timp al sacrificiilor, dupa câţiva ani de «dolce vita». Este timpul ca magistraţii să dea o probă de patriotism şi să lucreze cu gândul la destinul european al României“, a  averizat Cătălin Predoiu.

Mircea Marian: Cine trebuie să-şi asume răspunderea pentru raportul critic al Comisiei Europene? Cătălin Predoiu: Trebuie văzut în portofoliul cărei instituţii se află fiecare restanţă. Eu îmi asum răspunderea de a nu fi înţeles din vara lui 2008 că singura soluţie viabilă pentru DNA este cea propusă recent.  

Ioana Lupea: Parlamentul nu pare că şi-o asumă. Atunci când vorbim de răspunderea sa în problema avizelor, trebuie sa avem în vedere şi dimensiunea politică. Ceea ce urmăreşte Comisia Europeană este semnalul politic faţă de obiectivele asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare. În contexul în care România a intrat în UE sub condiţia îndeplinirii anumitor angajamente privind justiţia, inclusiv în privinţa combaterii corupţiei la nivel înalt, este important ce semnal politic se dă la nivelul parlamentului şi, în general, de către „establishmentul“ politic. Am intrat în acest club pentru că ne-am angajat să realizam cele patru „benchmarkuri“, acum nu se poate spune pur şi simplu: aşa prevede Constituţia, restul nu ne interesează.  I.L.: De ce nu l-aţi propus de prima oară pe Daniel Morar la şefia DNA?   Exista un cu totul alt context.  

I.L.: Contextul în care PNL, partidul dv., îl ataca.  Era un context cu puternice contestări legate de modul în care erau întocmite dosarele, cu presiuni mediatice, era iminentă o intervenţie legislativă de modificare a statutului DNA, pentru a se numi din nou conducerea. Am gândit o soluţie prin care să-l păstrez în instituţie pe Daniel Morar, alături de un procuror nou, necontestat, astfel încât nimeni să nu mai poată acuza că dosarele sunt politice. Între timp cred că lucrurile au evoluat: domnul Morar a învăţat din trecut şi a schimbat complet tactica. Nu mai intră în controverse cu cei aflaţi în vizorul DNA şi iată că lucrurile, încet, încet, s-au detensionat. M.M.: Ce le-aţi recomanda parlamentarilor în cazul cererii de începere a urmăririi penale în cazul Năstase?   Sunt dator să informez şi să explic ce este util pentru raportul de ţară, ce semnal politic se dă la Bruxelles printr-o decizie sau alta şi ce semnal n-ar trebui să se dea, dacă dorim un raport bun. Votul dat de parlament în 2008 în această chestiune a fost interpretat în mediile europene ca o obturare, împiedicare a mersului justiţiei. Există încă percepţia că România este o ţară cu probleme de corupţie. M.M.: Cea mai mare problemă pare legată de blocarea dosarelor în parlament. Are poate cea mai mare vizibilitate. I.L.: Dar care este?   Nu putem să avansăm în rezolvarea problemelor strategice, cum ar fi dimensionarea resurselor umane. Nu ştim exact de câţi magistraţi avem nevoie în următorii cinci ani. Nu pot să determin această cifră dacă nu cunosc competenţa instanţelor, ce urmează să fie stabilită prin Coduri. Cel mai important şi urgent obiectiv este să convenim Codurile: cum vor arăta, când vor intra în vigoare. Va fi cea mai mare schim bare legislativă de după 1990, cu acelaşi impact ca şi schimbarea constituţională din 1991. Înţeleg că se înclină spre dezbatere parlamentară de urgenţă în locul asumării răspunderii guvernamentale. Sunt sceptic că astfel ne vom respecta termenele. Subliniez că este esenţial şi să păstrăm coerenţa textelor şi caracterul lor reformator. I.L.: Dacă în vară vom avea un raport negativ al Comisiei Europene pentru dosare sau Coduri, cine trebuie să-şi asume răspunderea?   Ministerul Justiţiei este un interlocutor al Comisiei Europene, nu este singurul responsabil pentru obiective. Fiecare instituţie are obiective şi obligaţii proprii.  

I.L.: Din punct de vedere politic, va fi foarte uşor să se arate cu degetul spre dv...   Şi, într-o anumită măsură, ar fi corect, dacă ministerul nu va indica clar direcţiile de acţiune şi nu va lua măsurile necesare. Încerc să poziţionez ministerul ca un „coordonator de joc“, nu e nevoie să marcăm noi toate „golurile“, aş fi mulţumit să câştigăm „meciul“.  

I.L.: Răspunderea poate fi la dv., dar decizia este la ei. Exact. Aici trebuie să vedem lucrurile cu dreptate. Dacă ceri unui om să realizeze un anumit obiectiv, e normal să-i laşi mijloacele şi marja de acţiune. Spune clar raportul interimar: succesul implementării Codurilor depinde de resursele financiare alocate.  

M.M.: Unde sunt prea puţini bani?   Pentru construirea, consolidarea şi dotarea sediilor de instanţe şi Parchete. Avem probleme elementare zilele acestea, lipsa fondurilor pentru hârtie, timbre, electricitate. Activitatea unor instanţe aproape ca s-a blocat în urmă cu câteva săptămâni. Am cerut de la buget aproape un miliard de euro şi am primit sub 500 de milioane. Am promisiuni din partea primului-ministru că, pe măsură ce facem rectificări, vom mai primi bani. Aflu că grefierii vor să facă grevă pentru neplata orelor restante, alţi magistraţi reclamă faptul că nu s-au plătit orele suplimentare din decembrie 2008, al 13-lea salariu. Nu sunt plătite orele suplimentare prestate de penitenciarişti, onorariile pentru asistenţa avocaţilor din oficiu. Aceste lucruri îmi sunt cunoscute, le cunoaşte şi ministrul finanţelor. Imediat ce vor exista fondurile disponibile, vor fi dirijate către restanţele din sistem. Imediat ce va fi adoptată Legea de aprobare a bugetului pe 2009, voi emite un ordin pentru eliminarea diferenţelor de salarizare dintre CSM şi ICCJ, pe de o parte, şi restul sistemului pe de altă parte.

VIRTUŢILE ŞI PĂCATELE SISTEMULUI

„Unii magistraţi sunt supraîncărcaţi, alţii îşi încheie programul la ora 14.00“  

M.M.: Ceea ce vede lumea este că CSM-ul acţionează ca o instituţie care-i protejează pe magistraţi.  E rolul principal al CSM să protejeze magistraţii. Un alt rol este sancţionarea magistraţilor care greşesc. Din cauza unor magistraţi neprofesionişti, CSM-ul se află uneori „între ciocan şi nicovală“. Riscă, adoptând o atitudine tranşantă şi nenuanţată faţă de erorile judiciare, să pună în discuţie credibilitatea întregului sistem. Dar aceeaşi credibilitate poate fi subminată dacă nu se sancţionează magistraţii care merită acest lucru. Normal ar fi să circumscriem concluziile fiecărui caz, nu să culpabilizăm întregul sistem plecând de la un caz. Sistemul poate să reacţioneze. Credeţi că e imposibil să ni se spună: nu avem condiţii şi suntem culpabilizaţi colectiv, prin urmare, astăzi refuzăm să judecăm, în semn de protest?  

M.M.: Există acest risc al blocajului?   Orice sistem se blochează, dacă-l presezi nejustificat sau justificat, dar exagerat, şi în plus, fără să-i pui la dispoziţie condiţii adecvate de lucru. Am însă încredere că magistraţii sunt suficient de înţelepţi să nu adopte astfel de strategii greşite, care în final se întorc împotriva celui care le promovează. În orice caz, eu sunt pregătit pentru ceea ce e mai greu în acest an, dar nu voi abdica de la programul pe care trebuie să-l facem. E un timp al sacrificiilor, dupa câţiva ani de „dolce vita“. Este timpul ca magistraţii să dea o probă de patriotism şi să lucreze cu gândul la destinul european al României.  

I.L.: Schimbarea conducerii CSM a avut un rol în această schimbare de politică?   Cred că da. Cred că noua conducere e mai aproape de politica mea şi comunicăm mai bine.  

M.M.: Un alt lucru pe care-l vede lumea la magistraţi sunt salariile foarte mari. Salariile nu sunt mari în raport de complexitatea muncii şi de ceea ce se plăteşte în Europa în aceeaşi profesie. Important este dacă dăm prioritate acestui sector sau nu. Pe de altă parte, se reclamă, pe bună dreptate, că actul de justiţie nu este rapid, transparent, că există jurisprudenţă neunitară, că nu există sancţiuni severe în cazurile de corupţie, că hotărârile nu sunt întotdeauna drepte. Magistraţii au şi ei o serie de contraargumente întemeiate. Legislaţia este necorelată. Este greu să judeci în ziua de astăzi. Condiţiile de lucru lasă de dorit, numărul de dosare e mare, e greu să ai un birou civilizat. Însă trebuie să facem un efort suplimentar până când lucrurile vor intra în normalitate. Nu pot accepta teza potrivit căreia erorile judiciare se justifică pentru că nu sunt condiţii de lucru adecvate. În toate sectoarele e greu. În avocatură se lucrează 12-14 ore pe zi pentru un venit echivalent cu salariul unui judecător de tribunal. Unii magistraţi sunt supraîncărcaţi cu dosare, iar alţii îşi încheie glorios programul la ora 14.00. Problema salariilor magistraţilor trebuie analizată cu onestitate, atât de către stat, cât şi de către magistraţi.  

I.L.: Aţi vorbit despre reînfiinţarea SIPA. E necesar?   Nu e vorba de reînfiinţarea SIPA. Am acuzat faptul că, în cazul Gorbunov, noi n-am primit prealabil informaţiile care ne-ar fi ajutat poate să preîntâmpinăm situaţia din penitenciar. Vom face cât de curând public un document de politică publică, despre cum vedem noi rezolvarea problemei informării ministrului justiţiei în legatură cu vulnerabilităţile din sistemul penitenciar.  

M.M.: Ce se întâmplă cu arhiva şi cu personalul SIPA?   La Administraţia Naţională a Penitenciarelor funcţionează o direcţie de prevenire şi combatere a criminalităţii din mediul penitenciar.

PREDECESORII

„Ministrul cu cel mai bun mandat a fost Valeriu Stoica“  

I.L.: Aţi avut vreo discuţie cu Monica Macovei, după preluarea mandatului?   Nu.  

I.L.: V-aţi simţit cumva nedreptăţit de faptul că se spune că Monica Macovei a fost cel mai bun ministru al justiţiei? Aţi simţit o presiune a mitului? Nu. Când intri în arenele mari, găseşti întotdeauna mituri. Condiţia pentru a reuşi este să ignori miturile. Aşa am procedat în avocatură. Am simţit peste tot prezenţa „mitului“ Macovei, şi în ţara, şi în străinătate, dar am luat lucrurile pragmatic. Am căutat să las faptele mele să vorbească. Fiecare la timpul său. Pe de altă parte, fără a nega meritele ministrului Monica Macovei, părerea mea este că ministrul cu cel mai bun mandat după 1990 rămâne, deocamdată, Valeriu Stoica. A avut însă avantajul unui mandat de 4 ani şi sprijinul politic real şi nu numai formal al PNL, al cărui vicepreşedinte executiv era. I.L.: Mandatul lui Tudor Chiuariu a făcut bine sau rău justiţiei?   E prea devreme ca să putem spune lucrul acesta, pentru că nu am făcut o analiză serioasă a mandatului său, nu am avut timp şi nu mă preocupă. Mandatul său a fost condamnat din start la controverse, pentru că a venit după o perioadă de frământări politice pe care le-a continuat. Poate că Tudor Chiuariu nu a avut libertatea de care m-am bucurat eu. Aud că acum, în parlament, deputatul Tudor Chiuariu propune respingerea sau amânarea aprobării unei ordonanţe pe care am trecut-o prin guvernul Tăriceanu, privind infracţiunea de sfidare a justiţiei. Nu am nicio problemă, dacă asta-i opinia sa politică, că justiţia poate fi sfidată fără consecinţe. Dar e bizar ca după un mandat la Justiţie să nu-i înţelegi problemele.   SPRIJIN

„Preşedintele mi-a comunicat că a considerat benefică soluţia de continuitate la minister“  

M.M.: Domnul Năstase se întreabă cine îşi asumă răspunderea pentru „liberal suspendat“.  Am aplicat un articol din statutul PNL, ca singură soluţie juridică şi politică, la propunerea primită de a continua la minister. Doar pentru faptul că l-am propus pe domnul Morar la DNA se insinuează că sunt un ministru susţinut doar de un partid, şi nu de celălalt, sau susţinut exclusiv de preşedinte. A fost o propunere tehnică, în de plin acord cu obligaţiile faţă de Comisia Europeană, cu interesul naţional. Nu pot şi nu vreau să mulţumesc pe toată lumea. M.M.: Boc spunea anul trecut că sunteţi omul lui Patriciu.   Domnul Boc mi-a reproşat atunci propunerea din 2008 de la DNA. Cei care mă cunosc ştiu că sunt ataşat ideii de profesionalism. Şi acum mă raportez la genul de relaţie avocat - client. De data aceasta, clientul meu este statul. Am preferat să dovedesc prin fapte că sunt echilibrat, că nu mă amestec în treburile procurorilor, cum se întâmplase de multe ori în trecut, că nu mă amestec în dezbaterile politice inutile, că încerc să mai îndrept câte ceva în legislaţie. Anul trecut, obiectivele mele au fost finalizarea proiectelor de coduri şi prezervarea instituţiilor anticorupţie. Am încercat să conving UE că în România se continuă reformele în justiţie.  

M.M.: Preşedintele Băsescu v-a încurajat să rămâneţi?   Am avut o relaţie instituţională normală şi civilizată în primul mandat, chiar şi atunci când am fost în dezacord. Spre dezamăgirea unora care doreau reaprinderea conflictului dintre preşedinte şi ministrul justiţiei, ce ar fi compromis definitiv imaginea noastră în exterior şi ar fi blocat din nou reformele. Prin faptul că preşedintele nu a protestat la momentul nu mirii, cred că m-a încurajat. Dar am avut ulterior numirii şi alte discuţii şi mi-a comunicat că a considerat benefică soluţia de continuitate la minister.