Iliescu, învinuit în al doilea dosar al Mineriadei

Iliescu, învinuit în al doilea dosar al Mineriadei

Fostul președinte al României are calitatea de învinuit în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în legătură cu evenimentele din 14-15 iunie, susţin surse judiciare, citate de RTV.

Anul trecut, în octombrie, procurorii au decis ca în primul dosar al Mineriadei din 13 iunie şi noaptea spre 14 iunie 1990 să nu se înceapă urmărirea penală al lui Ion Iliescu.

Procurorii Parchetului General au decis neînceperea urmăririi penale pentru Ion Iliescu pentru decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de 13/14 iunie 1990. Din decembrie 2007, fostul preşedinte, una dintre persoanele puse sub învinuire, a început să fie anchetat de Parchetul General pentru acuzaţia de omor deosebit de grav.

"Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neînceperea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, sub aspectul săvârşirii, în forma participaţiei improprii, a infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi a tentativelor la cele două infracţiuni, în cauza privind decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de13/14 iunie 1990”, se arată în comunicat de presă al Ministerului Public, din octombrie anul trecut. Dosarul se află acum la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitatate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru că procurorii militari, care s-au ocupat iniţal de caz, i-au acuzat pe cei implicaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni grave, precum cea de terorism.

Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți urmări și pe Google News