Becali, bănuit că a spălat banii Cămătarilor

Becali, bănuit că a spălat banii Cămătarilor

Patronul Stelei este cercetat de procurori pe motiv că ar fi folosit clubul de fotbal drept paravan pentru mai multe tranzacţii financiare suspecte. Gigi Becali, finanţatorul echipei de fotbal Steaua, este suspectat că ar fi folosit clubul sportiv - încă de la momentul la care l-a preluat - drept paravan pentru mai multe tranzacţii financiare suspecte. Aşa arată un raport al Oficiului Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor (ONCSB), inclus în dosarul transferurilor ilegale de fotbalişti, aflat acum pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Potrivit raportului, este posibil ca o parte din banii „spălaţi“ de Becali prin clubul Steaua să fi provenit chiar din infracţiunile comise de gruparea interlopă condusă de fraţii Ion şi Vasile Balint, mai cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru. Toate aceste informaţii furnizate de specialiştii Oficiului sunt verificate acum de procurorii Parchetului General.

Prietenul interlopilor

Patronul din Ghencea a intrat în vizorul specialiştilor ONCSB încă din 2003, în urma unei solicitări a poliţiei. „Având în vedere suma (care a fost depusă în mai multe tranşe în cuantum de miliarde de lei în conturile SC Fotbal Steaua Bucureşti SA, cu motivaţia «aport capital social»), este impropie manipularea acesteia în cash“, arată specialiştii Oficiului. (...) În mod normal, operaţiuni de asemenea valori se efectuează, prin viramente bancare, din contul acţionarului către societatea căreia îi face aport la capitalul social. (...) Este posibil ca prin astfel de operaţiuni de depunere/retragere de numerar George Becali să încerce să ascundă provenienţa reală a banilor“, arată specialiştii Oficiului.

După cum au explicat surse judiciare, ONCSB a făcut apoi legătura între banii depuşi şi retraşi apoi de Becali din conturile Stelei şi relaţiile lui cu lumea interlopă. „Este posibil ca o parte din terenuri să fi fost dobândite de George Becali cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, şantaj (aşa cum ne-a precizat în sesizare Inspectoratul General al Poliţiei), iar o altă parte să aibă ca provenienţă terenul Ministerului Apărării Naţionale“, se menţionează în raport.

„Este arhicunoscută relaţia lui Becali cu Nuţu Cămătaru. De altfel, patronul Stelei a fost audiat într-unul dintre dosarele interlopului, dar a precizat că împrumuta doar bani de la acesta din urmă“, au explicat sursele citate. Piţurcă, acţionar la Steaua pe banii lui Becali Pe de altă parte, specialiştii Oficiului bănuiesc că, pentru a putea spăla nestingherit „banii negri“ - ai săi sau ai prietenilor săi -, Gigi Becali „a cooptat“, în acte, încă trei acţionari la Steaua: nepotul său, Lucian Mihai Becali, actualul selecţioner al echipei naţionale, Victor Piţurcă, şi omul de afaceri George Gaiţă.

„Legea nu-i permitea să fie acţionar unic, aşa că a depus, în numele celor trei, diverse sume, cu titlul de «aport de capital social». Cei trei au devenit, practic, acţionari pe banii lui Becali. (...) Apoi, atât Gigi şi Lucian Becali, cât şi Victor Piţurcă au scos din conturile clubului, sub formă de împrumuturi, peste 11 miliarde de lei vechi“, au explicat aceleaşi surse.

Potrivit specialiştilor, modalitatea clasică de a pierde „urma“ banilor „curăţaţi“ constă în depuneri şi retrageri repetate de sume foarte mari în numerar. Întâmplător, aceasta a fost şi modalitatea aleasă de Becali pentru a „finanţa“ Steaua, au conchis specialiştii.

Ne puteți urmări și pe Google News