Fostul premier a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu va tolera calomniile şi minciunile fostului secretar de stat Iulian Iancu şi ale premierului Emil Boc şi că, în acest sens, va apela la justiţie.
"Am hotărât să fac apel la justiţie, pentru că nu sunt dispus să tolerez calomniile şi minciunile unor oameni care ar trebui să se ocupe cu totul şi cu totul altceva, şi aici mă refer la secretarul de stat Iulian Iancu şi primul-ministru Boc. Vreau să spun că toată această poveste este o minciună de cea mai joasă speţă", precizat Tăriceanu, citat de Mediafax.
În plus, liderul liberalilor a afirmat că Executivul Boc încearcă, prin scandalul Sterling, să abată atenţia oamenilor de la dezastrul din economie.
"Este trist că actualul Guvern încearcă să abată atenţia opiniei publice de la startul dezastruos pe care l-au avut, de la dezastrul din economie", consideră Tăriceanu.
Reacţia Guvernului
Şeful cancelariei premierului, Cătălin Baba, a precizat astăzi, la puţin timp de la afirmaţiile lui Tăriceanu, că preşedintele PNL "poate proceda cum consideră că este mai bine în cazul legat de contractul Sterling, deşi lucrurile sunt evidente".
CITIŢI ŞI:
Investiţia Sterling se ridică la 100 milioane euro |DOCUMENT "Sunt grupuri de interese care ţintesc zona de exploatare"