Noul prefect al judeţului Olt a fost investit în funcţie, în prezenţa preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi a mai multor miniştri social-democraţi.
Dan Şarpe este cel mai nou reprezentant al Guvernului în teritoriu şi a fost investit la propunerea PSD.
În vârstă de 45 de ani, inginerul Dan Şarpe va ocupa, ca interimar, postul de prefect al judeţului, în urma unei Hotărâri de Guvern, publicate la finele săptămânii trecute în Monitorul Oficial.
Înainte de a deveni înalt funcţionar public, Şarpe a deţinut pentru scurt timp o funcţie de conducere în Consiliul Judeţean Olt, anterior lucrând ca şef al departamentului de producţie şi logistică din cadrul unei firme private din Slatina. Noul prefect este membru al PSD şi face parte din noua clasă politică pe care conducerea locală a acestui partid şi-a propus să o promoveze. În perioada următoare, se aşteaptă ca PD-L să numească “ajutoarele” noului prefect, potrivit algoritmului încheiat la nivel central între cele două partide aflate la putere.