Doctorii de la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB) se plâng că au de rezolvat un număr-record de cazuri, multe dintre acestea fiind de competenţa medicilor de familie.
Numai în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.200 de cereri de consultaţii la domiciliu. Multe solicitări vin din partea tinerilor, înregistrându-se o creştere a cazurilor de febră şi colici abdominale.
Pentru că întârzie frecvent din cauza numărului mare de solicitări, cadrele medicale sunt ameninţate şi chiar agresate de rudele pacienţilor.
Marţi seară, un echipaj al Salvării a fost bătut, iar maşina vandalizată. Din cauza stresului provocat de aceste situaţii, o parte dintre doctorii serviciului sunt în concediu medical. Directorul Ambulanţei le cere bucureştenilor ca „pentru colici şi febră să mergă la medicul de familie“.
În replică, medicii de familie spun că şi ei sunt asaltaţi de pacienţi în această perioadă, când e sezonul de vârf mai ales în cazul virozelor respiratorii. „Nu mi s-a întâmplat să am mai puţin de 40 de consultaţii pe zi în ultima perioadă. Pacienţii sunt aşteptaţi la cabinetele doctorilor de familie, însă din cauză că afară plouă multora le este mai comod să stea acasă, să aştepte Salvarea, decât să se deplaseze ei la cabinetul doctorului de familie“, co mentează preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, Rodica Tănăsescu.
- În Capitală există aproximativ 1.000 de medici de familie, cei mai mulţi având contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti.
- La SAMB, în schimb, lucrează 350 de doctori, care nu acoperă necesarul de urgenţe din municipiu.