Dosarele lui Năstase, pe masa Comisiei juridice

Dosarele lui Năstase, pe masa Comisiei juridice

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Adrian Năstase a declarat, astăzi, că Biroul Permanent a decis cu 7 voturi "pentru" şi 4 abţineri, ca scrisoarea procurorului general privind începerea urmăririi penale în cazul său să fie transmisă comisiei juridice a Camerei.

Adrian Năstase a mai spus că el nu a participat la votul din cadrul şedinţei conducerii Camerei Deputaţilor şi a arătat că punctul de vedere al comisiei juridice pe acest subiect va fi trimis Biroului Permanent, care va decide dacă raportul comisiei juridice va ajunge în plen, sau nu.

La rândul său, vicepreşedintele Camerei Bogdan Olteanu (PNL) a declarat că abţinerile au aparţinut reprezentanţilor PNL şi UDMR.

CITIŢI ŞI:

Năstase, candidatul lui Iliescu la preşedinţie

Ne puteți urmări și pe Google News