VÂNĂTOAREA DE LA BALC: Baia anuală de sânge

VÂNĂTOAREA DE LA BALC: Baia anuală de sânge

Protejate de sârmă ghimpată şi de garduri electrificate, 45 de VIP-uri au participat la vânătoarea organizată de Ion Ţiriac.

A cincea ediţie a vânătorii de mistreţi de la Balc a fost pusă sub semnul marelui secret de stat. „În alţi ani ştiam din decembrie data exactă a vânătorii, acum am aflat abia joi“, povesteşte primarul din Balc, Arsenie Moroşan. Cu noaptea-n cap, jurnaliştii şi-au ocupat poziţiile în faţa intrării pe domeniul de vânătoare al fostului tenismen, pe un frig de -12 grade, sperând într-o minune care le va facilita accesul dincolo de poarta maramureşeană înaltă de 6 metri, acoperită cu sârmă ghimpată şi traversată de fire de curent electric. Nu mai puţin de 10 afişe avertizau „gard electrificat“, „pericol de electrocutare“, „accesul interzis“, „proprietate privată“. Gardul electrificat înconjoară, pe o lungime de 22 de kilometri, întreg domeniul. Le-a cântat Costi Ioniţă

45 de invitaţi sunt prezenţi în acest an la vânătoarea organizată de Ion Ţiriac la Balc. Majoritatea, adică 35 de VIP-uri, s-a cazat la Ip într-o pensiune cu circuit închis. Ceilalţi au fost cazaţi la Vila Boema M din Marghita. Oaspeţilor de la Boema M le-a cântat Costi Ioniţă.

Vineri seara, în incinta domeniului Balc au intrat peste 10 maşini de teren. Prima din ele, a ajuns în jurul orei 19 şi purta însemnele oficiale ale Parlamentului României, în timp ce ultima l-a avut în interior pe Ion Ion Ţiriac. Între oaspeţi s-au remarcat trei dintre marii tenismeni ai lumii, celebrităţi din lumea afacerilor sau a politicii, Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului auto cu acelaşi nume, Franz Rauh, cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa, Elan Schwartzenberg. Omerta gonacilor La scurt timp apar gonacii. „Până aseară (n.r. vineri) nimeni din sat nu a ştiut dacă va fi chemat hăitaş“, povesteşte patroana singurului local din Balc. 

Sunt aproximativ 50 şi li s-a impus din start omerta: dacă scapă vreo informaţie presei, sunt trimişi acasă, şi nu mai primesc bani.

Anul trecut, susţine primarul Balcului, gonacii au primit 70 de lei pe ziua de vânătoare, şi maxim cinci kilograme de carne de mistreţ de persoană.

Pentru a se asigura că discreţia va fi maximă, majoritatea gonacilor au fost aduşi din Sălaj şi Satu-Mare. Puţin înainte de ora 8 localnicii intră pe sub poarta electrificată. Primesc veste portocalii şi li se face instructajul. Două tiruri cu carne În jurul amiezii câţiva jurnalişti „agreaţi“ reuşesc să treacă de poarta atent păzită de doi pădurari înarmaţi, semn că familia Ţiriac a garantat exclusivitate. Fără a se auzi măcar o împuşcătură, în jurul orei 14 trec cele trei transporturi cu mistreţi ucişi în vânătoarea dinainte. Încărcaţi în remorcile a trei tractoare, să tot fie 50 de leşuri. Pentru a nu păţi ca anul trecut, când carnea de mistreţ ce trebuia să ajungă la câteva centre de plasament şi cămine de bătrâni, s-a stricat, acum, preventiv, pe domeniul de la Balc au fost aduse două tiruri frigorifice.

ISTORIC

În 2005, Năstase a împuşcat 24 de mistreţi

Istoria vânătorilor organizate de Ţiriac la Balc începe în 2005, în ianuarie, când miliardarul şi-a deschis domeniul din Bihor cu 185 de mistreţi împuşcaţi. Fostul premier Adrian Năstase a fost „încoronat“ cel mai bun vânător după ce a culcat la pământ, singur, 24 de exemplare.

  •  În 2006, VIP-urile invitate au împuşcat 200 de mistreţi, iar în 2007 vânătoarea de la Balc a reunit oameni de afaceri români şi străini, precum şi numeroşi politicieni. Numărul mistreţilor ucişi a trecut de 180.

 

  • Anul trecut, vânătoarea de mistreţi organizată la Balc de Ion Ţiriac a fost cu adevărat ţinută departe de ochii presei, la fel ca şi ediţia din acest an.

 

BALC 2005. Trei împătimiţi ai vânătorii: Ţiriac, Năstase şi Ilie Sârbu Foto: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News