Revelion sârbesc

Revelion sârbesc

Şi-au spus „Srecna Nova Godina” de două ori, o dată la miezul nopţii, după ora României, şi încă o dată după ora Serbiei, au spart pahare şi au dansat pe masă cu trompetiştii alături, ca să le meargă bine tot anul.

Peste 13.000 de sârbi din judeţul Timiş au celebrat noaptea trecută Revelionul pe stil vechi. Conform tradiţiei Calendarului Iulian, slavii aşteaptă Crăciunul pe 7 ianuarie şi, o săptămână mai târziu, intră în noul an. 

La restaurantul Lloyd, în centrul Timişoarei, unde, ca să prindă un loc, sârbii s-au înghesuit să îşi facă rezervări cu trei luni înainte,  primirea oaspeţilor a fost în sunet de alămuri, “vinovaţi” de muzică fiind câţiva tineri care, recent, şi-au adjudecat marele premiu la cel mai mare festival internaţional de fanfare, din Guca, Serbia.

Înăuntru, atmosfera au încins-o Radisa Urosevic şi BK Band. Ca la orice petrecere sârbească veritabilă s-a băut şliboviţă din ţoi şi s-a dansat pe masă, iar muzicanţilor li s-au plătit melodiile cu sute de euro. Acordeonitsul a fost unul dintre cei mai fericiţi, la o singură piesă, între pliurile instrumentului său, unul dintre sârbi i-a aliniat nu mai puţin de 600 de euro.    “O dată după ora României, încă o dată după cea a Serbiei”, au spus sârbii care au dansat,fără oprire, o noapte întreagă. La ora 12 s-au pupat de trei ori pe obraji şi şi-au strigat “Srecna nova godina” în sunet de trombone şi trompete. O oră mai târziu, când toată Serbia a intrat în “anul nopu”, au scos steagul tricolor şi s-au pus pe spart cupele de şampanie, pentru noroc în afaceri, în amor şi-n toate cele.   De pe mesele etnicilor sârbi nu au lipsit sarmalele, friptura şi vinul, dar nici tradiţionala plăcintă cu brânză şi nucile prăjite şi sărate, aducătoare, şi ele, de noroc şi prosperitate.

Ne puteți urmări și pe Google News