POVESTEA UIMITOARE a ajutoarelor lui Moș Crăciun care au adus din Germania cadouri pentru 80.000 de copii români | GALERIE FOTO
- Petrisor Cana
- 25 decembrie 2014, 18:36
Puțini știu că, de 15 ani încoace, pentru mii de copii din România Moșul vine din Germania. În preajma Sărbătorilor de Iarnă membrii unei fundații din țara lui Goethe - Kliniken Helfen, pleacă de acasă încărcați cu daruri de la micuții germani pentru cei din țara nostră. Povestea lor am aflat-o în comuna Peștișani, județul Gorj, acolo unde au ajuns o parte dintre pachetele strânse, într-un număr impresionant de mare, de la copiii din Germania.
I-am întâlnit pe opt dintre mesagerii lui Moș Crăciun din Germania în județul Gorj. Sosiseră cu vreo 4.000 de cadouri pentru copii. Întâmplarea a făcut să stăm la aceeași masă, la Pensiunea Casa din Pădure, loc unde am poposit pentru o masă tradițională românească. În ciuda vremii mohorâte, grupul de tinere și de tineri erau cu zâmbetul pe buze. Le-a plăcut ospitalitatea de pe plaiuri mioritice. Coordonatorul lor era Jens Dambietz. Aveau și un reprezentant român, Cristian Tudor. Am aflat de la ei că urmau să plece în comuna Peștișani, pe raza căreia se află Hobița, locul de baștină al marelui sculptor român Constantin Brâncuși. Era ultima lor destinație, înainte să plece acasă. Mai aveau de dus câteva sute de cadouri pentru elevi și copii de grădiniță.
Caravana bucuriei a trecut prin opt județe
Până atunci, ne-a spus Cristian Tudor, nemții au dus daruri în alte localități din județ, unde ceilalți membri ai fundației au le-au împărțit în orașele Alba Iulia, Drobeta Turnu-Severin, Târgu Jiu, Iași, Satu Mare, Petroșani, Bacău, Brașov și Miercurea Ciuc., Au venit în jur de 30 de persoane, cu 27 de camioane și autocare în care aveau în jur de 80.000 de cadouri”, ne-a spus Tudor. Totuși, ca să le poată distribui pe toate, au fost nevoiți, în multe locuri, să închirieze autovehicule de pe plan local. În Peștișani au beneficiat de sprijinul gratuit al lui Cosmin Pigui, directorul publicației Gorj Excusiv, care le-a pus la dispoziție mașini pentru transport și le-a oferit o masă „din partea casei”.
„Pentru unii, e singurul cadou de Sărbători”
I-am însoțit, în ultima lor vizită din acest an, în semn de mulțumire pentru gestul pe care îl fac pentru copii din România. La Liceul „Constantin Brâncuși”, central educațional al Comunei Peștișani, ne-a așteptat Liliana Marinela Iliescu, directorul instituției de învățământ care coordonează toate școlile și grădinițele din comună. „Sunt copii pentru care acesta este singurul cadou de Sărbători”, ne-a mărturisit Liliana Iliescu. Rând pe rând, voluntarii din Germania intrau în clase și le puneau pe mese sau pe bănci pachete, sortate pentru băieți și pentru fete. Două dintre tinerele de la Kliniken Helfen erau gemene. S-au bucurat nespus de mult când au dat de doi micuți de grădiniță, la rândul lor, gemeni. Au făcut poze de grup și erau mai fericiți, chiar decât copii cărora le-a dus cadouri, atunci când micuții le cântau, în semn de mulțumire. În Peștișani, au fost dăruite 205 de cadouri pentru toți copiii de vârstă preșcolară și de gimnaziu din cinci grădinițe și trei școli primare. Chiar și cei care au lipsit, justificat, de la întâlnirea cu Moșul, acesta le-a lăsat darul în grija educatoarelor sau învățătoarelor. Astfel, acolo, în comuna în care s-a născut Constantin Brâncuși, au primit cadouri copii de la școlile și grădinițele din satele Peștișani, Brădiceni, Boroșteni și Frâncești.
Au adus și ajutoare pentru spital
O altă acțiune inițiată de nemții de la Kliniken Helfen, care a început să ia o mare amploare în ultimii ani, este „Ajutor pentru spitale”. În cadrul acestei acțiuni sunt colectate obiecte de mobilier,echipamente și materiale sanitare care sunt donate spitalelor din România. Ei au adus, odată cu darurile pentru copii, căruciore pentru bolnavii de la Spitalul Județean Gorj. De asemenea, copiii internați au primit cadouri. Astă-vară, ei au mai adus, tot pentru unitatea spitalicească, peste 100 de paturi, noptiere și multe alte material sanitare. Este primul an când ajung în județul Gorj, însă, la anul, spuneau ei, vor să aducă acolo cel puțin patru camioane cu ajutoare.
Donații de la copii germani
Toți membri Kliniken Helfen sunt voluntari. Acțiunea lor a fost inițiată de Masa Rotundă și Cercul Doamnelor din Germania. La fiecare sfârșit de an, copiii din Germania donează lucruri de-ale lor, la care, de obicei, adaugă și unele noi, și le depun în punctele de colectare din orașele în care locuiesc. De acolo, sunt trimise către un deposit central unde sunt ambulate în baxuri, pe categorii de vârstă. La începutul lunii decembrie, convoiul lui Moș Crăciun pleacă în țările cuprinse în acest proiect umanitar. Pentru al 15-lea an consecutiv ei au ajuns și în țara noastră cu daruri pentru copii, care sunt distribuite cu ajutorul voluntarilor români. Anul acesta au mai trecut prin Ucraina și Republica Moldova.
Patron fără fițe
Camioanele pentru transport le sunt puse gratuit la dispoziție de către mai multe socetăți din Germania. În primul an, voluntarii germani au venit în România cu un camion plin cu daruri, iar anul acesta au ajuns la aproape 30. De altfel, unul dintre voluntari este patronul unei societăți de transport și proprietar a multe camioane. Nu se sfia, însă, să care, cot la cot cu ceilalți, baxurile pline cu cadouri.
„România a fost singura țară unde am plătit taxa de drum”
Germanii ne-au mărturisit că o mare problemă în România este că trebuie să închirieze mașini și microbuze pentru a distribui cadourile, lucru ce duce la niște costuri mai mari. „Dacă s-ar gasi și în România persoane care să pună la dispoziție gratuit aceste mașini , banii economisiți se vor pute duce către mai multe cadouri.”, ne-a mărturisit Jens Dambietz. El ne-a spus că în acest an, nemții au avut o surpriză neplăcută din partea autorităților române. Ne-a povestit că au apelat , printr-un intermediar, la directorul CNADNR să îi scutească de taxa de drum. „Am străbătut Europa și nicio țară nu ne-a cerut această taxă, fiind un convoi umanitar. Doar în România am fost taxați, pe motiv că așa este legea. Banii aceia, în jur de 2.000 de euro, puteau fi folosiți în interesul copiilor sau bolnavilor”, ne-a spus Jens Dambietz.