Situaţie disperată înainte de Sărbători: ,,Oltchim intră în faliment în maximum trei luni”, spune şeful de sindicat al combinatului
- Nicolae Oprea
- 9 decembrie 2014, 16:15
Situaţia Combinatului Chimic Oltchim este pe zi ce trece mai complicată, iar 2.300 de angajaţi aşteaptă cu sufletul la gură o minune venită din partea unui investitor. Din nefericire, potrivit sefului de sindicat al combinatului, nimeni nu ar fi interesat să facă o investiţiei aici, iar în maximum trei luni, Oltchim ar putea intra în faliment!
Aproximativ 2.300 de români stau în aceste zile cu sufletul la gură şi aşteaptă ca un investitor să facă o ofertă concretă pentru preluarea Oltchim, astfel încât, combinatul să se redreseze de anul viitor.
Din nefericire, potrivit şefului de sindicat al Oltchim, Mihai Diculoiu, lucrurile sunt destul de sumbre în ceea ce priveşte viitorul acestui combinat.
"Până pe 12 decembrie, investitorii trebuie să depună o ofertă angajantă pentru Oltchim şi trebuie să depună şi o garanţie de 10 milioane de euro, ceea ce este puţin probabil că se va întâmpla. Asta înseamnă că nimeni nu este interesat să preia combinatul, iar în cazul în care Guvernul României, în speţă Ministerul Economiei, nu va elabora un plan de salvare a combinatului, Oltchim intră în faliment în maximum trei luni”, ne-a declarat Mihai Diculoiu.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât cei 900 de angajaţi care au fost daţi afară în iunie 2013 nu şi-au primit nici acum salarii compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Mai mult, potrivit lui Diculoiu, cei 2.300 de angajaţi ce lucrează în prezent la combinat trebuie să-şi ia în această lună salariile din septembrie.
De mai bine de doi ani, angajaţii combinatului vâlcean aşteaptă un investitor salvator şi este de notorietate încercarea lui Dan Diaconescu de a prelua Oltchim, privatizare eşuată deoarece şeful PPDD, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.