Pensionarul care avea un ARSENAL în casă. Deținea peste 2.000 de arme

Pensionarul care avea un ARSENAL în casă. Deținea peste 2.000 de arme

2.400 de arme şi 53 de cutii cu muniţii au fost confiscate de poliţie de la domiciliul unui pensionar elveţian, la Unterseen, în apropiere de Interlaken, a anunţat joi un comunicat al poliţiei şi justiţiei, citat de AFP.

Percheziţia efectuată de vreo 20 de persoane, între care doi militari, a durat trei zile pentru a inventaria acest arsenal impresionant.

Circumstanţele care l-au determinat pe acest pensionar să adune o asemenea cantitate de arme rămân obscure. Investigaţii sunt în continuare în curs, au anunţat joi parchetul, poliţia cantonală şi prefectura. Poliţia îl suspecta pe acest om de violarea legii federale asupra armelor.

Proprietarul acestor arme a fost arestat şi anchetat luni înainte de a fi eliberat în aceeaşi zi.

Armele erau aranjate în pivniţa şi pe cele patru etaje ale casei sale. Poliţiştii au confiscat 1.311 puşti, 1.186 arme de mână, precum şi 53 de cutii de muniţii. Populaţia nu a fost în niciun pericol, a ţinut să precizeze poliţia, notează Agerpres.