JURNAL DE CAMPANIE: Ultimele zile de campanie – candidaţii adoptă strategia „care pe care”! Ponta, Iohannis şi Udrea – protagoniştii ultimelor atacuri de campanie
- Observator
- 29 octombrie 2014, 14:06
Primul care a dat ieri tonul atacurilor a fost chiar preşedintele în funcţie, Traian Băsescu. Acesta i-a atacat, din nou, atât pe Victor Ponta, cât şi pe Klaus Iohannis şi PNL. Au urmat, apoi, atacuri dinspre Iohannis spre Ponta, dinspre Ponta spre Băsescu şi Iohannis, respectiv dinspre Udrea spre candidaţii PSD şi ACL, prezidenţiabili în spatele cărora se află „baroni locali, oameni cu probleme penale”.
Iohannis încearcă atacuri anemice la Ponta. Klaus Iohannis a avut ieri cele mai multe intervenţii de opozant la Victor Ponta de la începutul campaniei şi până acum. Temele pe care Iohannis le-a pregătit împotriva lui Ponta ţin cu precădere de pomenile electorale anunţate de Ponta pentru începutul lui 2015. În esenţă, Iohannis a spus că este sceptic cu privire la creşterea pensiilor, a salariului minim, dublarea alocaţiilor pentru copiii săraci şi creşterea indemnizaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi, solicitându-i lui Ponta să prezinte sursele de finanţare.
Strategii care l-au sfătuit pe Iohannis să abordeze aceste teme nu au luat în calcul, însă, faptul că subiectele pe care le-a atacat se pot întoarce împotriva candidatului ACL. Deja, din zona PSD au apărut voci care condamnă refuzul lui Iohannis de a susţine aceste măsuri. Mai mult, aceste voci îl ironizeză pe candidatul ACL că nu ştie că reducerea CAS este o măsură deja luată, Iohannis atacând „angajamentul lui Victor Ponta” cu privire la reducerea taxării pe muncă. Or, măsura reducerii CAS este activă de aproape o lună.
Tandemul Udrea-Băsescu, atac la baionetă la Ponta şi Iohannis. Şeful statului a atacat PNL-ul condus de Klaus Iohannis, declarând că nu a uitat că a fost „umilit groaznic” de liberali, pentru că era președinte și „a fost trimis la un garaj”. Traian Băsescu a subliniat că „eu am o problemă uriașă cu PNL. Este partidul care m-a suspendat în 2007, împreună cu PSD, în 2012 a fost susținătorul suspendării. Știm ce a însemnat anul 2012, România a fost împinsă înapoi la capitolul credibilitate cu 10 ani”, a spus Traian Băsescu.
Elena Udrea, la rândul său, a declarat că prioritarea sa ca preşedinte implică o resetare a situaţiei politice: un nou Preşedinte, un nou Guvern, un nou Parlament, o nouă clasă politică. Candidata PMP a declarat că „în spatele lui Ponta şi Iohannis stau baroni locali, oameni cu probleme penale. Cu oricare dintre ei preşedinte, există riscul ca instituţiile Justiţiei să intre sub control politic”.
Ponta anunţă că de-abia aşteaptă dezbaterile cu Iohannis şi ironizează lipsa de pregătire a candidatului ACL. „Mie mi se pare că domnul Iohannis habar nu are despre ce vorbeşte. Dacă îl întrebi cât este PIB-ul României, cât este deficitul, cât îi este alocat fiecărui minister în parte, se pare că habar nu are”, a declarat Ponta pentru un post TV, amintindu-i lui Iohannis că în februarie 2014 dorea să fie ministru şi vicepremier în guvernul „dezastruos” pe care îl critică astăzi.
Ponta a lansat atacuri şi la Traian Băsescu, declarându-i practic război şefului statului pe tema casei pe care acesta ar urma să o primească la finalul mandatului. „Nu îl putem lăsa în stradă, îi dăm o locuinţă micuţă, să nu deranjeze pe nimeni”, a declarat Ponta, premierul subliniind însă că exclude ca vila din Snagov solicitată de şeful statului să îi fie acordată, în cele din urmă, acestuia.