”Țarul CFR”, Mihai Necolaiciuc, așteaptă sentința în dosarul fraudei de 2,7 milioane de euro
- Ionel Stoica
- 17 octombrie 2014, 13:03
Judecătorii de la Curtea de apel București decid, astăzi, dacă menţin sentinţa de achitare dată de Judecătoria Sectorului 1, pe 7 ianuarie 2014, în cazul fostuluidirector general al CFR.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, pe 12 mai 2011, trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc, fost director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR (CNCFR), în cel de-al patrulea dosar, în care este acuzat de deturnare de fonduri. În acelaşi dosar a mai fost deferită justiţiei şi Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în cadrul CN CFR, în perioada 26 noiembrie 2001 - 10 octombrie 2003.
În sarcina celor doi, procurorii au reţinut infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată. Procurorii au reţinut că, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea “Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori.
În ceea ce priveşte CFR, finantarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane de euro. Fondurile necesare rambursarii împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei. În aceste condiţii, în perioada decembrie 2001 - ianuarie 2003, Necolaiciuc, ajutat de directorul economic al companiei, Viorica Olaeru, au cheltuit 86.099.721.567 de lei vechi (aproximativ 2.754.728 de euro), proveniţi din creditul acordat de către BEI. Cei doi au avizat 66 de ordine de plata catre 57 de societati comerciale fiind achitate, în mod preferential, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete, covoare PVC, calendare şi agende).