Institutul Cantacuzino trece de la Ministerul Sănătății la Ministerul Educației

Institutul Cantacuzino trece de la Ministerul Sănătății la Ministerul Educației

Decizia a fost luată pentru ca instututul să poată accesa fonduri europene pentru cercetare prin programele derulate de Ministerul Educației și în acest fel să reia producția de vaccinuri.

Hotărârea a fost adoptată în ședința de Guvern de astăzi, potrivit Mediafax.

Institutul Cantacuzino nu va putea produce vaccin antigripal nici pentru sezonul 2014-2015, întrucât mai sunt probleme de rezolvat, iar fabricaţia va fi reluată de anul viitor spunea în urmă cu câteva luni, managerul unităţii, Radu Iordăchel.

Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a anunţat Institutul Cantacuzino, la sfârşitul anului 2013, că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă din cauză că depășește concentrația maximă de endotoxine.

O anchetă a OMS a arătat că pe lângă alte probelem, institutul nua re un plan de management bine definit pe următorii cinci ani și a făcut recomandări pentru remedierea situației.

Declinul institutului a început în 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.