Cinci bolnavi de cancer vor fi tratați gratuit cu aparatură de ultimă generație. CARE SUNT CONDIȚIILE

Cinci bolnavi de cancer vor fi tratați gratuit cu aparatură de ultimă generație. CARE SUNT CONDIȚIILE

Cinci planuri complete de tratament de radioterapie IMRT-VMAT, în cadrul campaniei „Dăruim speranță bolnavilor de cancer,” vor fi oferite în cadrul unei campanii sociale ce se desfașoară în perioada 8 septembrie 2014 – 31 martie 2015, care se adresează persoanelor cu vârsta peste 18 ani, ce suferă de afecțiuni oncologice diagnosticate recent și au recomandare de tratament prin radioterapie.

Peste 70% din pacienții oncologici au nevoie de radioterapie (metodă de tratament cu acțiune loco – regională, care folosește radiațiile ionizante pentru distrugerea celulelor tumorale maligne). Este esențial ca aceasta să fie de ultimă generație și de maximă precizie, protejând organele adiacente sănătoase, pentru ca pacientul să aibă o șansă reală de însănătoșire.

Tehnologia de ultimă generație IMRT – VMAT utilizată de Amethyst, unică în România, asigură unul dintre cele mai performante tratamente de radioterapie disponibile în lume. Această metodă de iradiere externă se folosește în majoritatea tumorilor canceroase și se diferențiază de celelalte proceduri medicale prin precizia ridicată a iradierii cu afectare minimă a țesuturilor sănătoase și prin reducerea substanțială a timpului de expunere, la 3-5 minute/sesiune.

 

De asemenea, ceea ce diferențiază centrul de alte clinici este conceptul de ”tumor board„una dintre cele mai complexe și inovative abordări în tratarea cancerului. Acesta presupune abordarea multidisciplinară a cazurilor oncologice, în cadrul unei comisii medicale oncologice, care analizează, discută și evaluează starea medicală și opțiunile de tratament ale fiecărui pacient în parte, precum și strategia terapeutică de urmat. Practica medicală a dovedit astfel că șansele de reușită în tratarea pacienților oncologici sunt mult mai mari decât în cazul unei abordări clasice, unidisciplinare.

Pe lângă abordarea inovativă și tehnica de radioterapie de ultimă generație, centrul pune la dispoziție pacienților săi o gamă complexă de servicii de oncologie medicală, imagistică medicală de tip computer tomograf, psihologie și nutriție.

Toți merităm o șansă la viață, o șansă la povești pe care nu le-am trăit încă, iar bolnavii de cancer din România au dreptul să beneficieze de tratament de ultimă oră, care le poate oferi șansa lor la o nouă viață.

Regulamentul și formularul de înscriere sunt disponibile pe www.amethyst-radiotherapy.ro și pe www.daruiesteviata.ro, iar selecția cazurilor va fi realizată de către o comisie oncologică prezidată de Prof. Dr. Christian Chiricuță, directorul medical al Amethyst-Radiotherapy, medic renumit la nivel internațional și cu o vastă experiență de peste 30 de ani în domeniul radioterapiei. Cele cinci tratamente sunt oferite de Asociația Dăruiește Viața împreună cu centrul Amethyst – Radiotherapy oferă lunar în perioada 8 septembrie 2014 – 31 martie 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News