Ponta: Până se termină toate procedurile legale, elevii vor învăţa după manualele vechi
- Ioana Tomescu
- 19 septembrie 2014, 09:17
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că elevii vor învăţa după manualele vechi, până se termină toate contestaţiile. Informaţia a fost anunţată ieri şi de Ministerul Educaţiei.
Victor Ponta şi-a exprimat convingerea că, la un moment dat, toate contestaţiile se vor epuiza, iar elevii vor putea învăţa după manuale noi.
"Până se termină procedurile, proceduri legale, contestaţii, evident că vor învăţa copiii tot din manualele din care au învăţat acum un an, doi, trei, cinci, şapte, nouă. Dar, sunt absolut convins că, la un moment dat, se vor epuiza toate contestaţiile, CNSC, Curtea de Apel, şi vom avea manualele noi, pentru că România are nevoie de un sistem de educaţie modern, care să pregătească copiii pentru secolul XXI şi tineri pentru secolul XXI", a afirmat prim-ministrul, la finalul evenimentului care a marcat inaugurarea Hanului Gabroveni din centrul vechi al Capitalei, citat de Agerpres.
În ceea ce priveşte manualele digitale, premierul a spus că ele reprezintă o "schimbare fundamentală" la care se opun cei care au de pierdut ca urmare a apariţiei acestora.
"Ce înseamnă manuale digitale? Înseamnă că şi un elev de la Chişinău poate să intre pe Internet şi să descarce acel manual, asta este marea schimbare şi nu mai trebuie să plimbăm şi să tipărim toate lucrurile. Din păcate, ştiţi foarte bine, că asta înseamnă o schimbare fundamentală, înseamnă să ajungem în secolul XXI şi întotdeauna la schimbare există oameni care pierd ceva, oameni care pierd interese, oameni care pierd, până la urmă, un anumit mod de a face şi de a trăi", a afirmat Ponta, potrivit aceleiaşi surse.
Joi, Ministerul Educaţiei a anunţat că, până la finalizarea licitaţiilor pentru manualele digitale, elvii din clasele I şi a II-a vor învăţa după manualele vechi. Inspectoratele şcolare judeţene au primit ordin să suplimenteze stocurile de manuale pentru elevii din clasa I, în timp ce elevii din clasa a II-a vor învăţa după cele care există deja în şcoli.
Premierul i-a dat marţi un ultimatul ministrului Remus Pricopie, ca până săptămâna viitoare să rezolve problema manualelor şcoale. Anul acesta, a fost pentru prima oară după revoluţie când bobocii nu au avut pe bănci abecedarele, în prima zi de şcoală.
Citiţi mai mult: Elevii nu au manuale în prima zi de școală. Cititor: ”Tot Guvernul să demisioneze! Este o NESIMŢIRE, INCOMPETENŢĂ faţă de popor!"