FRANȚA. 2.300 de pasageri, blocați o noapte întreagă în două trenuri
- Simona Mătieș
- 15 iunie 2014, 15:39
Circa 2.300 de persoane au rămas blocate, azi-noapte, în două TGV-uri care asigurau legătura între Paris şi Nisa, în sudul Franţei, în urma unei pene de curent.
„SNCF va depune plângere, 2.300 de călători blocaţi, pur şi simplu nu este acceptabil”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei de transport feroviar din Franţa, informează AFP, citată de Agerpres.
Noaptea „a fost dificilă pentru călători”, a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că gestionarea acestui incident a fost îngreunată de greva care afectează de marţi traficul feroviar în Franţa.
„La plecare atmosfera era bună în tren, apoi s-a înrăutăţit. Cu toţii aveam multe bagaje şi trenul era supraîncărcat” din cauza grevei SNCF, a afirmat Viviane, o pensionară în vârstă de 70 de ani.
Pentru Sudarshan, un turist indian de 35 de ani, a fost „un coşmar: nu ni s-au oferit informaţii, pentru că nu au fost mesaje în limba engleză. Nu aş recomanda nimănui să călătorească cu trenul în Europa, mi-a amintit de trenurile indiene!”, a spus el.