Ciprioții dau în judecată Comisia Europeană pentru pierderile suferite din cauza programului „de salvare”
- Simona Mătieș
- 26 mai 2014, 21:01
Deponenţii băncilor cipriote au dat în judecată Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia Europeană pentru pierderile pe care le-au suferit ca urmare a programului de salvare, convenit, anul trecut, de Cipru cu creditorii internaţionali.
După lungi negocieri, reprezentanţii FMI, UE, BCE au acceptat, în luna martie 2013, să acorde Ciprului un împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi al restructurării drastice a sectorului său financiar.
În schimbul asistenţei financiare, Ciprul a acceptat să închidă a doua mare bancă locală, Laiki Bank, şi, de asemenea, să impună pierderi deponenţilor la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă cipriotă, scrie Bloomberg, citată de Agerpres.
Deponenţii băncilor cipriote au demarat patru procese în care cer despăgubiri, după ce au fost forţaţi să înregistreze pierderi de pe urma depozitelor lor la Bank of Cyprus Pcl şi Cyprus Popular Bank Pcl, potrivit detaliilor din aceste procese publicate, luni, în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.
Deponenţii nu spun care sunt pierderile pe care le-au suferit de pe urma tăierii depozitelor lor.
BCE şi Comisia Europeană i-au „lipsit” pe deponenţi de banii lor şi, totodată, „'şi-au depăşit în mod grav limitele competenţelor lor prin adoptarea prematură a prevederilor referitoare la folosirea depozitelor pentru salvarea băncilor”, potrivit deponenţilor.
De asemenea, sunt atacate şi „restricţiile impuse asupra transferurilor de fonduri, care i-au împiedicat pe deponenţi să retragă sau să-şi transfere fondurile la bănci mai sigure”.
Aceste procese se adaugă altor 12 acţiuni juridice având drept subiect Ciprul demarate anul trecut la Curtea Europeană.
În conformitate cu programul convenit cu creditorii internaţionali, Ciprul a trebuit să închidă a doua mare bancă şi să transforme în acţiuni depozitele bancare mai mari de 100.000 de euro.