Un şofer din Sibiu, băut şi cu permisul suspendat, a avariat cinci maşini
- Cristina Botezatu
- 19 mai 2014, 08:07
Un tânăr de 29 de ani din municipiul Sibiu, cu permisul suspendat şi alcoolemie peste limita legală, s-a urcat, duminică, la volan şi a avariat cinci autoturisme parcate pe o stradă cu sens unic.
"Bărbatul avea o alcoolemie de 0.77 miligrame pe litru şi permisul suspendat. Acesta a condus maşina prin oraş, iar pe strada Tipografilor, pe fondul stării de ebrietate, a intrat în cinci maşini pe care le-a avariat. Două dintre acestea au fost afectate mai grav", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, potrivit Mediafax.
Bărbatul a încercat apoi să fugă de la locul accidentului, dar a fost oprit de către trecători.
Şoferul avea permisul suspendat pentru că a condus maşina având o alcoolemie peste limita legală. El este cercetat acum pentru că a condus băut, pentru distrugere, dar şi pentru că a condus cu permisul suspendat.