La 25 mai 1987, Mihail Gorbaciov - secretar general al CC al PCUS, preşedintele Prezidiului Suprem al URSS efectua o vizită oficială în România...

Acest lucru se petrecea după ce, la 11 martie 1985, Mihail Sergheevici Gorbaciov devenise secretarul general al C.C. al P.C.U.S.. Iar prima întâlnire dintre Ceauşescu şi Gorbaciov a avut loc odată cu numirea celui din urmă în funcţie.

Umbra vreunei confruntări

“Pe Ceauşescu l-am cunoscut personal încă înainte ca eu să devin secretar general. Ca secretar al CC al PCUS am avut ocazia să îl întâlnesc ori de câte ori vizita URSS. Nu era prea apreciat la Moscova şi i se luau în nume de rău ambiţiile şi relaţiile ostentative cu Vestul. Consecinţa a fost că el îşi declara şi mai răspicat părerile "deosebite" şi avansa iniţiative de politică externă ambiţioase, care nu urmăreau în nici un caz o realizare practică, ci doar întărirea, în conştiinţa mondială a propriei sale originalităţi. (...) Toate acestea erau artificiale; orice persoană, chiar şi cu o precară cultură politică, observa limpede limitele personalităţii lui şi labilitatea sa psihică. Cu toate acestea mi se părea util să eliberez relaţiile sovieto-române de umbra vreunei confruntări”, scrie Mihail Sergheevici Gorbaciov în „Memoriile” sale, publicate în 1995, la Moscova.

Pentru vizita lui Gorbaciov la Bucureşti, în perioada 25-27 mai 1987, organele de Securitate au fost mobilizate pentru a evita orice fel de incidente. Măsurile de securitate vizau de la reporteri străini acreditaţi la eveniment şi până la persoanele „alese” din instituţii pentru a participa la primirea liderului sovietic pe aeroport sau pe traseu.

Actori obosiţi

Gorbaciov a venit în România împreună cu soţia, Raisa, „pentru ca vizita să fie mai amicală”, după cum avea să noteze Gorbaciov în „Memori”. "În 1987 am ajuns în capitala României pe o vreme caldă şi însorită. La aeroport, Raisa Maximovna şi cu mine am fost primiţi de Ceauşescu şi soţia lui. O gardă de salut ne-a însoţit, s-au tras salve de onoare - ca întotdeauna la vizitele oficiale”, mai spune Gorbaciov.  

„Pe drumul dintre aeroport şi reşedinţă totul s-a desfăşurat, lucru pe care aveam să-l observ foarte curând, după un scenariu bine determinat: sute de mii de oameni stăteau aliniaţi pe marginea străzilor. Mi s-a indicat un loc în automobilul deschis, lângă Ceauşescu, iar în timpul călătoriei ne-am ridicat de mai multe ori spre a-i saluta pe oamenii care ne urau bun venit. Din când în când ne opream câteva minute şi imediat, ca la un semnal secret,  începeau hore, dansuri şi cântece. Se auzeau strigăte de salut bine exersate: Ceauşescu - Gorbaciov, Ceauşescu, Ceauşescu. Şi toate acestea într-un ritm molipsitor, desigur studiat de vreo regie oarecare. Imaginea mulţimii era amestecată: unii cădeau, aşa se părea, într-un fel de extaz, alţii în schimb se comportau indiferenţi ca nişte actori obosiţi. Mi se părea că asist la o reprezentaţie de circ".

Raisa s-a dus în oraş

Fostul lider sovietic mai precizează că “în continuare era prevăzută o convorbire în faţa şemineului - şi asta la începutul verii. Îmi venea să-mi scot haina. Evident se voia să se arate pe toate canalele TV că discuţia dintre Ceauşescu şi Gorbaciov nu era cu nimic mai prejos de convorbirea din faţa şemineului dintre Gorbaciov şi Reagan. Oricum, atunci, la Geneva, era sfârşit de toamnă şi o vreme deosebit de rece.

În timp ce Ceauşescu şi cu mine discutam, Raisa Maximovna s-a dus în oraş ca să îl viziteze şi să intre în vorbă cu oamenii. Dar de câte ori încerca să intre în contact cu cineva, persoana respectivă se retrăgea imediat. Se tem să nu fie surprinşi stând de vorbă cu străini- i-a explicat un funcţionar al Ambasadei. Şi eu am făcut experienţe asemănătoare chiar în aceeaşi zi. În timp ce am depus coroane de flori în Parcul Libertăţii şi în diverse locuri din Bucureşti, în amintirea soldaţilor sovietici şi români căzuţi în luptele de eliberare a ţării, mă întorceam tot mereu spre locuitorii capitalei ca să vorbesc cu ei. Dar nu s-a putut ajunge la nici o convorbire. Eram consternat: cum de a fost posibil ca aceşti oameni, cu temperamentul lor sudic, cu deschiderea şi locvacitatea lor naturale, să fi fost domesticiţi în felul ăsta?".

Controlul total

În perioada 4-6 octombrie 1988 se desfăşura întoarcerea vizitei la Moscova. La Kremlin, în marea sala Gheorghievski, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost întâmpinaţi de Mihail Gorbaciov şi Raisa Gorbaciova. Gorbaciov îşi aminteşte şi vizita din octombrie 1988: "Şi de data aceasta, preşedintele român a cerut insistent să se mărească livrările de ţiţei sovietic. Tot timpul s-a plâns de faptul că noi discriminăm România, deoarece îi vindem mai puţin ţiţei decât altor ţări din cadrul Pactului de la Varşovia. Dar planurile ambiţioase ale conducerii româneşţi au avut şi aici, cum am mai spus-o, urmări fatale. Ceauşescu se temea că va pierde controlul total asupra ţării sale". Ruptura era declarată.

În decembrie 1988, Mihail Gorbaciov avea să ţină un discurs memorabil de la tribuna ONU. Despre acel discurs se spune că a marcat sfârşitul "ideologic" al războiului rece, anunţând o "nouă ordine mondială". Liderul sovietic a vorbit, printre altele, despre dreptul la opţiune al fiecărei naţiuni şi a respins utilizarea forţei ca instrument de politică externă. Gorbaciov deschidea calea revoluţiilor anticomuniste care aveau să cuprindă în scurt timp Europa de Est, iar zvonurile deja sugerau că Nicolae Ceauşescu este pe “lista neagră"...