NATO: Rusia are la granița cu Ucraina trupe necesare unei invazii rapide

NATO: Rusia are la granița cu Ucraina trupe necesare unei invazii rapide

Rusia dispune de toate forţele de care are nevoie la frontiera cu Ucraina dacă ar decide să procedeze la o „incursiune” în această ţară şi şi-ar putea atinge obiectivele în decurs de trei-cinci zile, a dezvăluit astăzi un înalt comandant NATO, citat de Reuters.

Comandantul suprem al Forţelor aliate ale NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, care a catalogat situaţia de la frontiera ruso-ucraineană ca 'foarte preocupantă', a declarat că Alianţa Nord-Atlantică a observat în noaptea de marţi spre miercuri semne de deplasare a unei foarte mici părţi din forţele ruse, dar nu există niciun indiciu că acestea ar fi revenit în cazarmă.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a afirmat anterior că Alianţa Nord-Atlantică nu are dovezi că trupele ruse s-ar fi retras de la graniţa cu Ucraina, aşa cum a spus Moscova.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Marie Harf, a apreciat la rândul său că declaraţiile Rusiei privind retragerea trupelor de la frontiera cu Ucraina indică o dezamorsare a situaţiei din regiune.

Serviciul de presă al Ministerului rus al Apărării a raportat marţi că Batalionul nr.15 al brigăzii motorizate din Districtul Militar Central a încheiat exerciţiile pe poligonul Kadamovski (regiunea Rostov pe Don, în sudul Rusiei, nu departe de graniţa cu Ucraina) şi se pregăteşte de marşul spre punctul de dislocare permanentă în regiunea Samara.

Însuşi preşedintele Vladimir Putin a informat-o zilele trecute pe cancelarul german Angela Merkel că a ordonat retragerea parţială a trupelor ruse de la graniţa de est a Ucrainei.

Miniştrii de externe din ţările aliate, reuniţi în ultimele două zile la Bruxelles, i-au cerut generalului Philip Breedlove să elaboreze până la 15 aprilie un pachet de măsuri pentru a consolida apărarea aliaţilor NATO din Estul Europei. Acest pachet va include măsuri de întărire a forţelor pe uscat, în aer sau pe mare, a spus el, într-un interviu acordat Reuters şi The Wall Street Journal. Aşa cum s-a exprimat înaltul oficial al NATO în interviul amintit, aceste măsuri sunt destinate să-i 'calmeze' pe aliaţii din răsăritul Europei.

Ne puteți urmări și pe Google News