Marko: Nimeni nu mi-a demonstrat că există o alternativă clară la direcţia aleasă de actualul guvern

Marko: Nimeni nu mi-a demonstrat că există o alternativă clară la direcţia aleasă de actualul guvern

Preşedintele UDMR Marko Bela susţine că Uniunea nu are în acest moment niciun motiv să se gândească o altă formulă de guvernare decât cea cu PDL de vreme ce nimeni nu i-a demonstrat că "există o alternativă clară, fermă faţă de direcţia aleasă de actualul guvern".

"În acest moment, nimeni nu a reuşit să-mi demonstreze că într-o altă formulă de guvernare, am putea face altfel decât în această coaliţie şi că există o alternativă clară, fermă faţă de direcţia aleasă de actualul guvern şi atunci trebuie să-mi pun întrebarea de ce să se speculeze sau de ce să speculăm un alt Guvern sau o altă coaliţie ?2, a răspuns Marko, într-o declaraţie acordată RFI, ofertei liberalilor de a se alătura unei alianţe PNL-PSD.  Liderul Uniunii a reiterat că "relaţiile UDMR cu PNL şi cu PSD sunt încărcate cu problema legii educaţiei", pe care liberalii şi social-democraţii au încercat să o blocheze. "Ei nu numai că nu ne-au ajutat în privinţa dispoziţiilor privind drepturile minorităţilor, dar tot timpul au încercat să blocheze aceste dispoziţii", a insistat Marko.

Ne puteți urmări și pe Google News