Avion militar prăbuşit în Rusia

Avion militar prăbuşit în Rusia

12 oameni au murit după ce aparatul cargo de tip Antonov, al armatei ruse, la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit azi-noapte la sud de Moscova, în regiunea Tula, relatează AFP.

Nu se cunosc deocamdată cauzele accidentului, însă în zonă era o furtună de zăpadă. Avionul An-22 efectua un exerciţiu de antrenament. Decolase aseară la ora locală 21.00 din Voronej (sud-est). La bord se aflau 12 pilolţi ai armatei ruse, au anunţat reprezentanţii Parchetului. "La mai puţin de o oră de la decolarea avionului, locuitorii regiunii Tula au văzut avionul, iar la scurt timp au auzit o explozie puternică. Azi-dimineaţă epava avionului a fost recuperată. Nimeni nu a supravieţuit", au anunţat autorităţile. Cutiile negre ale aparatului au fost găsite la locul tragediei. Ele au fost trimise deja la specialişti pentru a scoate la lumină cauza accidentului. Parchetul a deschis o anchetă. Accidentele în care sunt implicate avioane militare sunt relativ frecvente în Rusia. În septembrie, un avion de vântătoare Su-27 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament în Extremul Orient Rus. Din fericire atunci nu au existat victime. Cei doi piloţi au reuşit să se catapulteze.

Ne puteți urmări și pe Google News