EDITORIALUL EVZ: O, bard frumos!

EDITORIALUL EVZ: O, bard frumos!

La două decenii de când ne-am recâştigat dreptul de a ne decora brazii cu îngeraşi şi de când putem vorbi despre semnificaţia creştină a Crăciunului fără invenţii comuniste de sorginte păgână, umbrele trecutului persistă.

N-am fi căzut, iarăşi, în păcatul de a privi înapoi cu mânie dacă prezentul nu ne-ar fi oferit un alt prilej. Dar când să consemnăm că Moş Gerilă nu mai locuieşte aici, iar la mormintele soţilor Ceauşescu, în 2010, sunt mai mulţi ziarişti decât nostalgici, o stafie stalinistă îşi face simţită prezenţa pe aceste meleaguri.

Mai întâi s-a sesizat Cristian Tudor Popescu. Într-un alt soi de "Colind", ziaristul evocă una dintre cele mai sinistre figuri ale literaturii române ("deşi e născut Moscovici/ Solomon/ pe numele mic", ţine să sublinieze CTP): "brăduleţ, brăduţ drăguţ/ scria A. Toma/ şi toţi murmurau asta/ în anii '50/ ninge peste tine/ haide, vino-n casa mea/ unde-i cald şi bine".

"Brăduleţ, brăduţ drăguţ..." Îl poţi socoti un vers naiv şi nostim, demn de o poezie pentru copii. Îl auzim recitat chiar şi într-o reclamă la televizor, făcută în cheie umoristică de nişte băieţi care, ca tot publicitarul "trendy", nu pot fi suspectaţi că ar fi împovăraţi de trecut. Unde mai pui, versul a fost parodiat şi ieri, la Realitatea, în "Pluguşorul politic 2011"! În fapt, chiar e o poezie pentru cei mici. Se intitulează "Cântecul bradului" şi a făcut furori în România comunistă. Continuarea poeziei nu e însă doar stupidă, ci şi ticăloasă: "Pom de anul nou te fac/ O, ce bucurie!/ Cu beteal-am să te-mbrac/ Şi steluţe o mie". Pardon, ce fel de pom?! De ce s-ar împodobi bradul cu ocazia Anului Nou? Răspunsul e simplu: din cauza stalinismului, trecând prin perioada ceauşistă în care actorul Radu Gheorghe îşi căpăta porecla de "brăduleţ" după un scheci parodic la televiziune având în prim-plan aceleaşi stihuri roşii, şi ajungând până în zilele YouTube, când părinţii îşi învaţă odraslele să recite "mumos" în faţa iPhone-ului care le înregistrează.

Nefericitei glorii postume a aşa-zisului poet A. Toma (s-a prăpădit la un an după cel pe care l-a cântat, Iosif Visarionovici Stalin) ar trebui să i se pună punct. Nu pentru că a scris versuri idioate care au golit Crăciunul de înţelesul universal.

Până la urmă, degeaba şi-ar fi pus lira la treabă proletcultistul dacă n-ar fi fost sprijinit de o armată de activişti zeloşi care l-au decupat pe Moş Crăciun şi l-au înlocuit cu alogenul Moş Gerilă, o copie a slavului Ded Moroz. De mirare că n-am adoptat-o şi pe crăiasa zăpezii Snegurocika - nu mai conta că nu comuniştii îi inventaseră, important era că veneau de la ruşi, având, cum ar veni, dosar mai sănătos decât simbolul imperialist Moş Crăciun!

Poate veţi găsi inutilă, în 2010, răfuiala cu fantoma versificatorului Solomon Moscovici zis Alexandru Toma, cel ce şi-a câştigat locul în literatura autohtonă cu versuri de genul "imperialist american/ cădea-ţi-ar bomba în ocean". Probabil că, scriind pentru copii (o, vai, volumul "Sună ghiocel, sună clopoţel" a fost reeditat în 1995...), A. Toma n-a făcut mult mai mult rău decât fiul său, cel care dădea semnalul scoaterii, vremelnice, a lui Arghezi din poezia română.

Rostul acestor rânduri nu e să îndemne la ură. Dimpotrivă, e timpul să iertăm. Însă nu trebuie să uităm. Şi e bine să ne amintim anumite lucruri, fiindcă ni s-ar putea întâmpla din nou. Alexandru Toma, omul care îl pastişa jalnic pe Eminescu, a fost etichetat, în subsolul (acolo merită!) Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, drept "un poet mediocru, dar foarte ambiţios, bardul oficial al perioadei staliniste". Şi ce făcea bardul acelei epoci? Otrăvea tinerele generaţii cu poezele redefinind, perfid, nişte sărbători din care fusese omisă naşterea Domnului. Şi închina ode ortacului Silvester Andrei, una dintre cele mai cretine pilde ale poeziei de "tip nou". Drept urmare, azi îi pomenim versurile cu şăgălnicie. Iar cu alt bard - nu al stalinismului, ci al ceauşismului - aţi văzut ce s-a întâmplat chiar în urmă cu o lună.

În loc să fie plâns omul, a fost plâns bardul, socotit, de fiştecine, dacă nu mai mare decât Eminescu, măcar al doilea! Ceea ce, oricât ar suna de neconvenabil, înseamnă că, deşi condamnăm comunismul, fie şi cu jumătate de gură, îi adorăm pe barzii săi!

Ne puteți urmări și pe Google News