După dezumflarea balonului consumului, acest sector nu mai atrage finanţări. Adevărata revenire se va baza pe investiţii şi pe atragerea fondurilor europene, spune profesorul de economie Daniel Dăianu.

Este bine că nu am ajuns în situaţia de incapacitate de plată prin ruperea acordului cu FMI, însă "jaful naţional" continuă, iar fondurile europene sunt în continuare prea puţin accesate. Acesta este un scurt bilanţ al economiei româneşti la finalul anului 2010, în opinia profesorului de economie Daniel Dăianu.

El spune, într-un interviu acordat EVZ, că revenirea nu poate veni din consum, iar priorităţile guvernului pentru anul care vine sunt un acord preventiv cu FMI, atragerea investitorilor străini şi reducerea contribuţiilor sociale.

EVZ: Cum evaluaţi activitatea Guvernului României pe parcursul anului 2010? Care au fost punctele slabe ale guvernului?

Daniel Dăianu: Dificultăţile sunt foarte mari când se încearcă o corecţie fiscală de peste 4% din PIB în doi ani, în condiţii de criză economică severă, ale unui mediu extern ostil. Am în vedere aici şi complexitatea şi implicaţii ale reformei salarizării, ale reformei pensiilor, ale flexibilizării pieţei muncii, care sunt extrem de controversate şi nu din raţiuni strict politice. Păcat că nu a existat un dialog social substanţial în această privinţă. Poate că presiunea teribilă a timpului nu a permis.

Fapt pozitiv este că nu am intrat într-o vrie a apropierii de incapacitate de plată prin ruperea aranjamentului cu finanţatorii externi, care ar fi condus la o creştere explozivă a serviciului datoriei publice. Dacă nu am fi avut finanţări de la FMI, UE şi Banca Mondială, serviciul ar fi putut ajunge la peste 3% din PIB în acest an, de la 0,8% în 2008.

Slaba absorbţie a fondurilor europene este mai mult decât îngrijorătoare. Acest domeniu reprezintă un piston cu mare tracţiune când  nu putem miza pe consum şi investiţii private. Nu sunt rezultate notabile în combaterea evaziunii fiscale mari şi nici a deturnării şi risipei banului public.

Declaraţii ale unor miniştri privind "jaful naţional" din companii de stat, în achiziţii publice, spun multe, mai ales că în acest domeniu circulă sume mari. Îmi dau seama că există o logică a politicului care face un partid la putere atent faţă de cei ce îi pot oferi resurse în competiţia electorală, faţă de susţinători în teritoriu. Dar criza economică este gravă, societatea românească are nevoie de mesaje de încredere. Când ceri sacrificii mari de la cetăţeni, trebuie să dai sentimentul că distribuţia poverii este justă, că nu se practică dubla măsură. Este nevoie de vigoare în diplomaţia economică externă; există unele acţiuni, precum Strategia Dunării, dar este puţin.

Harta economică a lumii este în schimbare şi alte ţări din UE, comparabile ca potenţial cu România, au înţeles demult aceasta. Acest demers trebuie să implice întregul guvern. Nu în cele din urmă, mă gândesc la incoerenţe şi întârzieri, deşi unele ai zice că sunt inevitabile în vremuri atât de vitrege.

EVZ: FMI, Comisia Europeană şi Guvernul României prognozează pentru 2011 o creştere economică de 1,5%. Atât instituţiile financiare internaţionale, cât şi Guvernul României prognozau creştere economică şi în 2008 pentru 2009, şi în 2009 pentru 2010. Realitatea a contrazis aceste prognoze. Credeţi că o creştere economică de 1,5% este realizabilă în 2011?

D.D.: Unele prognoze au subestimat cauze ale "aterizării forţate": bula speculativă din anii premergători crizei, cu alocare defectuoasă a resurselor şi împrumuturi masive în valută. În mod simplist unii au făcut o analogie cu economia Poloniei omiţând mărimea dezechilibrelor, capacitatea producţiei autohtone de a satisface nevoi interne, rezilienţa consumului intern la şocuri etc. A fost subestimată si prociclicitatea corecţiei fiscale în perioada de criză. De aici rezultă importanţa strategică a fondurilor europene.

Dacă nu vom asista la o complicare a situaţiei în zona euro, care să îngheţe pieţele de credit din nou, aşa cum s-a întâmplat în iarna 2008-2009, este de admis că economia autohtonă "atinge fundul" în această perioadă şi că ar trebui să se vadă un urcuş.

Ce se întamplă în industrie este un semn pozitiv din perspectiva cererii externe. Dar, un reviriment al consumului în 2011 nu prea are de unde să vină, fiindcă oamenii au venituri diminuate şi sunt mai precauţi în a cumpăra. Investiţiile private vor rămâne la un nivel modest, în opinia mea. Execuţia bugetară, ce îşi propune diminuarea cheltuielilor publice la circa 37% din PIB, continuă să aibă o funcţie prociclică. Este bine că proiectul de buget pentru 2011 alocă mai mulţi bani pentru investiţii, dar prioritizarea nu este clară. Aceasta ilustrează, probabil, dorinţa de a avea rezerve în cazul în care socotelile sunt infirmate şi vor fi necesare corecţii bugetare în jos.

De altfel, unele venituri bugetare par a fi supraestimate. Ar fi exportul, dar rămâne de văzut dacă va continua dinamica din acest an care explică evoluţia industriei în 2010 faţă de anul precedent. Aici mult depinde de evoluţia economiei europene. Dacă am reuşi să absorbim fonduri europene de peste 4% din PIB, creşterea PIB-lui ar fi vizibilă în anul ce vine. Altminteri, dacă va fi, creşterea va fi, probabil, foarte anemică. 

"România este departe de a avea obsesia productivităţii"

EVZ: Care ar trebui să fie prioritaţile pentru guvern în anul care vine? Ce recomandări aţi face Executivului?

D.D.: Este necesar un acord preventiv cu FMI, care să ordoneze politica economică având în vedere ciclul electoral şi contextul internaţional. Un acord cu FMI ar fi util pe fondul crizei datoriilor suverane din Uniunea Monetară, care poate induce efecte de contaminare puternice şi provoca o nouă îngheţare a pieţelor de credit. Aţi văzut că şi Polonia recurge la un aranjament cu FMI.

Lupta împotriva risipei şi deturnării de fonduri publice (vezi achiziţiile publice), absorbţia fondurilor europene trebuie să fie priorităţi. Aş încerca, în mod mult mai organizat şi tenace, să atrag investiţii străine şi din afara Europei, de unde există resurse investiţionale importante.

În măsura posibilităţilor aş reduce contribuţiile la asigurările sociale, care sunt excesive. Aş fi mai preocupat de ce se întâmplă cu întreprinderile mici şi mijlocii, care formează mult din ţesutul economic al ţării. În această zonă se produc dezarticulări majore, fiindcă aceste întreprinderi au acces foarte limitat la împrumuturi.

Eximbank si CEC ar trebui să dezvolte parteneriate cu BEI şi BERD pentru a ajuta IMM-urile. O politică publică nu se face numai în interesul unei categorii de investitori, oricât de mari ar fi aceştia, sau al câtorva grupuri sociale.

Aş merge înainte cu formarea celor două companii mari în domeniul energiei, fiind atent ca managementul să fie performant. Aş pedepsi cu asprime abuzurile de poziţie dominantă pe piaţă. Premierul trebuie să fie fără menajamente cu cei, indiferent de rang şi statut politic, ce nu înţeleg că aceste vremuri echivalează cu un război, ca de la disciplina şi respect faţă de interesul public nu se poate face rabat.

EVZ: Ce ar trebui să facă autorităţile române, inclusiv BNR pentru a ne apropia de condiţiile de aderare la zona euro?

D.D.: Tensiunile din Uniunea Monetară transmit două mesaje. Unul, că această zonă nu a favorizat convergenţa reală în suficientă măsură şi că nu beneficiază de aranjamente instituţionale şi de politici corespunzătoare care să facă faţă unor crize de lichiditate şi de insolvenţă. De aceea Uniunea Monetară are nevoie de schimbări majore, inclusiv de un mecanism de gestionare a crizelor.

Al doilea mesaj priveşte gradul de pregătire a unei economii pentru a face faţă presiunilor din Uniunea Monetară. Economia noastră are încă paşi mulţi de făcut în această privinţă. Mă refer la diferenţiale de inflaţie, dobânzi, şi mai ales la forţa competitivă exprimată de dezechilibre interne şi externe în dinamică. Salarii mici nu sunt un argument convingător, întrucât competitivitatea unei economii este dată de acţiunea tuturor factorilor de producţie. În România, suntem încă departe de a avea obsesia productivităţii.

Să trag linie: pentru a gândi că putem intra în zona euro, în acest deceniu, trebuie să însănătoşim durabil finanţele publice, ceea ce înseamnă o restructurare profundă a cheltuielilor publice, cu alocare considerabil superioară către investiţii, o creştere a economisirii interne care să permită o finanţare mai puţin vulnerabilă a formării capitalului, o creştere a producţiei de bunuri exportabile şi care pot satisface cererea internă, pieţe mai flexibile etc.

EVZ: Mai trebuie să fie adoptarea euro o prioritate pentru autorităţile române, în contextul dificultăţilor cu care se confruntă mai multe state din zona euro?

D.D.: Intrarea în zona euro are de ce să fie menţinută ca ţintă, chiar dacă la un alt orizont de timp. Întrucât are şi menirea de a ghida politica economică internă. Drept este că zona euro trebuie să "se repare".

Consumul va creşte când românii vor avea încredere în economie

EVZ: Este revigorarea consumului o soluţie pentru ieşirea din recesiune? Cum credeţi că va evolua consumul în 2011?

D.D.: La noi, căderea economică îşi are originea nu numai în criza financiară profundă din SUA şi Europa. Ea este legată şi de o creştere economică fragilă, care s-a bizuit pe consum (salarii în creştere rapidă) şi împrumuturi. Când şocurile externe au lovit, "balonul" s-a dezumflat şi la noi, aşa cum s-a întâmplat în ţările baltice, Spania, Irlanda etc., adică unde multe investiţii au fost speculative şi mersul veniturilor nu a avut susţinere solidă.

A gândi că poţi relua creşterea economică pe aceleaşi baze este o naivitate. Cine ar finanţa consumul ca scop în sine, mai ales în condiţiile de acum? Statul român nu are cum utiliza pârghii întâmpinând mari probleme în finanţarea deficitelor. Băncile nici atât. Remiterile de la cei plecaţi afară au scăzut dramatic.

Criza datoriilor suverane complică şi mai mult finanţarea deficitelor bugetare. România nu este SUA, care poate tipări bani cu care să întreţină consumul public furnizând lumii o monedă de rezervă.

Consumul în România va creşte din nou când încrederea în economie se va îmbunătăţi sensibil, când aceasta din urmă va avea o dinamică pozitivă vizibilă, care va permite măriri de salarii şi o înclinaţie spre consum în suire.

EVZ: Ce trebuie să facă autorităţile pentru a ne încadra în limita de deficit bugetar convenită cu instituţiile financiare internaţionale?

D.D.: Să lupte ferm contra risipei şi deturnării de fonduri, a evaziunii fiscale mari, să absoarbă mai multe fonduri europene; să prioritizeze investiţiile etc.

Aş umbla la regimul redevenţelor, fie şi ca măsură temporară. În perioade extraordinare se poate recurge la măsuri excepţionale. Cât priveşte politica BNR, nu aş tolera, mai ales dacă dezinflaţia va fi reluată, o apreciere în termeni reali a leului. Astfel am susţine exportul, activitatea economică în ansamblu.