Samuel Eto'o, atacantul camerunez al formaţiei Internazionale Milano, a stabilit un record greu de egalat în acest an. Fotbalistul a punctat în finala Campionatului Mondial al Cluburilor, câştigată de italieni cu 3-0 în faţa congolezilor de la TP Mazembe, reuşind să marcheze în 2010 în şapte competiţii.
Eto'o a marcat în acest an în Serie A, în Cupa şi Supercupa Italiei, în Liga Campionilor, în Campionatul Mondial al cluburilor, în Cupa Africii pe Naţiuni şi la Cupa Mondială. Singura competiţie în care nu a marcat camerunezul a fost Supercupa Europei, pierdută de Inter, la Monte Carlo, cu 0-2 în faţa spaniolilor de la Atletico Madrid.
Anul trecut, mijlocaşul lui FC Barcelona, Pedro Rodriguez, a însciris în şase competiţii, el stabilind la rândul său un record.