Bornescu ia în calcul un transfer la Dinamo

Bornescu ia în calcul un transfer la Dinamo

Deşi este recunoscut drept un rapidist convins, portarul Mircea Bornescu nu exclude varianta de a se transfera în această iarnă la Dinamo, în cazul în care clubul din Giuleşti va renunţa la serviciile sale.

Oficialii grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare vor neapărat ca în această iarnă să aducă un portar cu experienţă, mai ales că Emilian Dolha, titularul acestui post, se află în ultimele şase luni de contract. Pe lista celor din "Groapă" se află Mircea Bornescu, portarul echipei Rapid. "Pepe" a început acest sezon ca titular, de pe parcurs a pierdut duelul cu Daniel Coman, celălalt goal-keeper al "vişiniilor". Bornescu nu ascunde faptul că nu se poate împăca sub nicio formă cu statutul de rezervă.

"Am discutat cu domnul Nicolae Badea (n.r.-preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo). Dânsul a avut acordul clubului Rapid pentru a mă contacta şi m-a întrebat dacă vreau să vin la Dinamo. Eu am spus că nu vreau să merg acolo, dar în cazul în care echipa Rapid renunţă la mine, atunci iau în calcul orice variantă. Probabil că antrenorul Marius Şumudică şi-ar dori ca şi eu, şi Dani Coman să rămânem în Giuleşti, dar eu am încercat să explic că este foarte greu şi că nu e normal ca doi portari de valoare să joace la aceeaşi echipă. Nu ştiu cum vor reacţiona suporterii, eu nu mă gândesc la nicio variantă până când nu se renunţă la mine, dacă se renunţă", a spus Mircea Bornescu la Sport.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News