Opoziţia şi-a vândut ieftin pielea la dezbaterea bugetului
- Adam Popescu
- 20 decembrie 2010, 00:25
PSD şi PNL au permis aprobarea bugetului doar după ce şi-au primit partea din banii care vor fi alocaţi pentru reabilitarea drumurilor judeţene şi comunale în 2011.
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2011 au fost aprobate ieri în comisiile de specialitate ale parlamentului, după ce opoziţia a obţinut din partea puterii o reîmpărţire a banilor alocaţi pentru drumurile judeţene şi comunale.
Proiectul bugetului va intra astăzi în dezbaterea plenului reunit al celor două Camere, ocazie cu care vor fi dezbătute şi cele 11.400 de amendamente propuse de PSD şi PNL, dar respinse de putere în comisiile parlamentului.
Banii pentru drumuri
Forma adoptată în comisii a fost cea avansată de guvern cu excepţia a patru puncte negociate de opoziţie cu reprezentanţii guvernului. PSD şi PNL au părărăsit sâmbătă dezbaterile bugetului, întorcându-se abia după ce, în urma negocierilor cu puterea, au obţinut concesii asupra a patru solicitări.
Preşedintele Comisiei de buget din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan (PSD), a precizat că revenirea opoziţiei se datorează faptului că au obţinut un acord din partea puterii pentru acceptarea a patru amendamente esenţiale. Guvernul a cedat în faţa cererii opoziţiei de a se suplimenta bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu 52 de milioane de lei, 10 prin legea bugetului şi 42 de milioane la prima rectificare bugetară.
Al doilea punct al înţelegerii prevede introducerea posibilităţii ca, începând cu 1 ianuarie 2011, microîntreprinderile să poată opta pentru plata unui impozit de 3% din cifra de afaceri.
Cele mai importante solicitări ale opoziţiei au fost cele referitoare la banii pentru drumurile judeţene şi cele privind repartizarea sumelor în programul de dezvoltare a infrastructurii rurale.
"Am reuşit, în ultimă instanţă, să convingem guvernul ca în textul legii să se introducă un set de criterii în legătură cu modul în care se alocă sumele în derularea programelor de infrastructură ru rală: repartizarea banilor să se facă exclusiv cu prioritate către facturile neachitate în termen, pe baza cărora volumul arieratelor a crescut, după care să aibă prioritate la plată investiţiile cu un stadiu avansat de execuţie, şi un ultimul rând să primească finanţare investiţiile noi", a susţinut deputatul PSD, Viorel Ştefan.
Ţinta deficitului: 4,4%
Raportul favorabil privind bugetul de stat pe 2011 a fost aprobat cu 25 voturi "pentru", 21 voturi "împotrivă". S-au respins 11.400 de amendamente. Conform proiectului de buget aprobat de executiv, deficitul bugetar va scădea în 2011 de la 6,8% la 4,4% cu perspectiva unui deficit de 3% în 2012.
Bugetul pe 2011 se bazează pe reducerea cheltuielilor curente, a cheltuielilor de personal, cu asistenţa socială, cu bunuri şi servicii.
În ceea ce priveşte bugetul asigurărilor, în 2011 se vor transfera de la bugetul de stat 13,9 miliarde de lei.
15% în plus pentru bugetari
Bugetul asigurărilor sociale pe 2011 a fost aprobat de comisiile de specialitate cu 25 voturi "pentru" şi 21 voturi "împotrivă". Toate cele 22 de articole ale proiectului Legii bugetului de asigurări sociale de stat au fost adoptate în forma guvernului, nefiind acceptat niciun amendament.
Reprezentanţii Ministerului Muncii au arătat că, în ceea ce priveşte veniturile, acestea au fost estimate în sumă totală de 47,8 miliarde de lei, având în vedere includerea noilor intraţi în sistem în baza noii Legi privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit căreia vor deveni participanţi la sistem persoanele din sistemul MApN.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a afirmat la finalul dezbaterilor că, prin adoptarea rapoartelor asupra bugetului de stat şi a celui de asigurări sociale pentru 2011, pensiile nu vor fi reduse şi sunt create premisele creşterii salariilor bugetarilor cu 15%.
"Am convins guvernul să introducă un set de criterii privind modul cum se alocă banii ." VIOREL ŞTEFAN, deputat PSD