WikiLeaks: Slugărnicia UE faţă de SUA este jenantă, apreciază un ambasador chinez
- Adam Popescu
- 16 decembrie 2010, 20:18
Disponibilitatea Uniunii Europene de a accepta ordine de la alte puteri mondiale este "jenantă şi patetică", a apreciat ambasadorul chinez la Bruxelles, aluzie la relaţia blocului comunitar cu Statele Unite, scrie publicaţia electronică EUObserver.
Remarcile diplomatului chinez vin în contextul publicării unei noi depeşe trimise Departamentului de Stat de ambasada americană la Bejing în luna februarie în replică la solicitarea Spaniei, ţară care a asigurat preşedinţia UE în prima jumătate a acestui an, ca blocul comunitar să ridice embargoul impus exporturilor de arme către China.
"Cerem tuturor ambasadelor americane din statele membre UE să reitereze poziţia noastră - UE ar trebui să menţină embargoul impus exporturilor de armament către China", menţionează textul citat.
Într-un mesaj adresat cu două săptămâni înaintea celui citat mai sus, un oficial european sublinia că ridicarea embargoului ar avea un impact pozitiv asupra relaţiilor dintre China şi UE, dar îşi exprima totodată îngrijorarea privind consecinţele negative ale unei astfel de decizii asupra legăturilor cu Washingtonul.
UE a sistat toate vânzările de armament către China după reprimarea protestelor din piaţa Tiananmen din 1989. În urmă cu şase ani, o propunere de ridicare a embargoului s-a lovit de o opoziţie crâncenă în rândul statelor comunitare, în pofida sprijinului pe care Germania şi Franţa au acordat-o iniţiativei.
"UE şi China sunt acum parteneri strategici şi nu mai are niciun rost să fie menţinut embragoul. Cred, de asemenea, că este patetic şi jenant ca UE să nu fie în stare să ia propriile decizii, fără a fi influenţată de alte puteri", a declarat ieri ambasadortul chinez pe lângă UE, Song Zhe, unui grup de jurnalişti. El a adăugat că servilismul blocului comunitar lasă impresia în exterior că este o entitate politică slabă.