Schumacher: "Revenirea mea în F1 va fi un succes!"

Schumacher: "Revenirea mea în F1 va fi un succes!"

Germanul Michael Scumacher a făcut deja uitat sezonul 2010 - unul dezamăgitor pentru el - şi ţinteşte o evoluţie mult mai bună în cursele de anul viitor.

După trei ani petrecuţi pe marginea circuitelor, Schumacher s-a întors în Formula 1, la echipa Mercedes, însă nu a reuşit să se impună în "Marele Circ", încheind sezonul pe un neaşteptat loc 9. În urma evoluţiilor neconvingătoare ale septuplului campion mondial, mai mulţi specialişti au anunţat deja că revenirea legendarului pilot în vârstă de 41 de ani a fost o greşeală.

"Mă bucur de fiecare clipă a revenirii mele. Simt că am dreptul să mă bucur de asta, cu toate că îmi pun în joc reputaţia. Cred că am luat o decizie bună şi sunt susţinut de mulţi oameni. Cu siguranţă îmi doresc să fac din această revenire un succes", a spus Schumacher pentru "CNN".

Pilotul finlandez al echipei Lotus, Heikki Kovalainen, a sărit în apărarea lui Schumacher, adăugând că multe dintre criticile îndreptate spre fostul campion mondial nu sunt îndreptăţite. "Oamenii au avut aşteptări mari, se aşteptau ca el să câştige. Mercedes nu a avut însă o maşină câştigătoare în 2010, iar în cei trei ani cât a stat departe, s-au schimbat multe în Formula 1", a spus Kovalainen.

Ne puteți urmări și pe Google News