Fără ziarişti la "10 Pentru România"

Fără ziarişti la "10 Pentru România"

"Zece pentru România", proiect condus de jurnalistul Mihai Tatulici, se pregăteşte şi anul acesta să premieze valori ale României, nominalizate şi votate de un juriu de 40 de specialişti.

Gala de decernare a premiilor va avea loc pe 15 decembrie, la Ateneul Român, şi va fi transmisă de Realitatea TV. Din lista celor zece domenii selectate pentru premiere (arte vizuale, muzică, contribuţie comunitară, oameni de afaceri, sport, cercetare ştiinţifică, eroism, arhitectură, film şi trofee de excelenţă). Spre deosebire de anii trecuţi, anul acesta a fost exclusă categoria "ziarişti", deoarece "contribuţia presei nu a avut relevanţă în 2010", după cum explică Mihai Tatulici.

"Vrem să arătăm poporului elitele ţării. Presa este absolut tembelă, ea nu mai promovează valorile româneşti", este de părere Tatulici.

În materie de invitaţi speciali, ediţia aceasta nu va mai benecifia de nici un nume "mare", având în vedere că, pentru un astfel de privilegiu, "costurile erau foarte ridicate, cam 200.000 de euro pentru invitaţi, iar gala toată ajungea la 400.000 de euro. Acum am cheltuit cu totul aproximativ 70.000 de euro. Aceşti bani sunt de la sponsori, proiectul reuşeşte să se autofinanţeze, nu depinde de staţie (n.r. - Realitatea TV)", a declarat jurnalistul.

"La gală probabil că va cânta Inna, şi fără să o plătim. Ea a ales să vină aici, anulând un concert în Turcia, pentru că a dorit să fie aproape de publicul român, mai ales la o astfel de ceremonie", a explicat Tatulici.

Proiectul "Zece pentru România" a fost înfiinţat în România 2005, fiind vorba de un format importat după ce a făcut vogă în ţări precum Anglia sau Rusia.

Ne puteți urmări și pe Google News