Mariana Târcă: "România poate cuceri titlul european"
- Adam Popescu
- 9 decembrie 2010, 16:21
Fosta mare handbalistă crede că echipa antrenată de Radu Voina nu va claca la turneul final din Danemarca şi Norvegia, aşa cum a făcut-o anul trecut, la Campionatul Mondial.
Naţionala feminină de handbal a României a debutat cu dreptul la ediţia din acest an a Campionatului European, ce se desfăşoară în Danemarca şi Norvegia. Echipa antrenată de Radu Voina a câştigat marţi seară, cu scorul de 30-26, în faţa Spaniei, nimeni alta decât echipa care în urmă cu un an le răpea tricolorelor visul de a cuceri o medalie la Campionatul Mondial.
Cu excepţia primelor minute, când Spania a condus cu 3-1, partida a fost la discreţia României, care a încheiat prima repriză cu un avantaj de cinci goluri pe tabelă: 15-10.
În ciuda unor căderi specifice echipei ţării noastre, elevele lui Radu Voina au reuşit să rămână în avantaj şi în partea secundă a întâlnirii şi să bifeze la final prima victorie la acest Campionat European.
Următorul joc al tricolorelor este programat în această seară (ora 21.45, în direct la TVR 2), cu Danemarca, iar o victorie în acest meci le-ar asigura Cristinei Vărzaru şi colegelor sale prezenţa în faza principală a grupelor.
Într-un interviu acordat ieri pentru EVZ, fosta mare handbalistă Mariana Târcă s-a arătat plăcut impresionată de jocul prestat de românce împotriva ibericelor. Antrenoarea echipei Rulmentul Braşov crede că, spre deosebire de alte întreceri în care România a început în forţă, dar a clacat când nimeni nu se aştepta, reprezentativa ţării noastre poate merge acum până la capăt.
"Nu cred că fetelor nu li s-a fixat un obiectiv"
EVZ: Mariana, ce impresie ţi-a lăsat România în prima partidă de la Campionatul European, cu Spania? Mariana Târcă: Mi-a plăcut foarte mult cum au jucat fetele. Au avut o evoluţie foarte bună, au dat dovadă de determinare, de încredere în forţele lor... Să dea Dumnezeu să o ţină tot aşa.
Se poate spune că tricolorele s-au răzbunat pe iberice pentru eşecul de anul trecut, de la Mondiale? Nu cred că lucrurile trebuie privite în acest mod. Acum este vorba despre o altă competiţie, iar Spania a jucat altfel decât a făcut-o în trecut. Important este că România a câştigat şi a început cu dreptul actuala ediţie a Campionatului European.
Ţi-a plăcut vreo jucătoare în mod deosebit? Mi-a plăcut toată echipa, nu numai o jucătoare. Fetele s-au completat foarte bine şi, chiar dacă au mai avut unele căderi pe parcursul meciului, au reuşit să se adune şi să puncteze în momentele decisive.
Urmează meciul cu Danemarca. Va fi acesta mai greu decât precedentul? Nu cred că va fi mai greu. Singurul handicap, dacă putem spune aşa, îl constituie faptul că Danemarca este una dintre gazdele întrecerii şi va beneficia, astfel, de o susţinere puternică din partea publicului. Dar dacă echipa României va evolua la fel ca şi cu Spania, sunt sigură că va câştiga şi în faţa danezelor.
România are şanse să câştige acest turneul final? Sigur, de ce nu? E drept că echipa noastră a mai fost cotată şi în trecut printre favorite, dar a clacat atunci când toţi ne aşteptam mai puţin. Acum, însă, pe lângă valoare, fetele parcă au mai multă determinare, par mult mai mobilizate. Dacă o va ţine tot aşa, România poate cuceri titlul european.
Totuşi, şefii handbalului românesc susţin că echipa nu are niciun obiectiv la acest turneu final... Eu nu cred că fetelor nu li s-a fixat un obiectiv, mi se pare imposibil aşa ceva. Probabil că oficialii federaţiei au preferat să spună asta pentru a ridica presiunea de pe umerii jucătoarelor şi să nu se mai întâmple, astfel, ca la alte turnee, când România nu a reuşit să-şi materializeze statutul de favorită. Sunt convinsă însă că toată lumea are aşteptări mari la acest European.
CALCULE
La o victorie de grupele principale
Dacă va învinge astăzi Danemarca, România îşi va asigura prezenţa în grupele principale, unde se califică primele trei clasate din cele patru serii actuale. În faza următoare, tricolorele vor avea de înfruntat echipele calificate din Grupa B, unde favorite sunt Croaţia, Muntenegru şi Rusia. GRUPA A
Rezultatele de marţi
Spania - ROMÂNIA 26-30
Danemarca - Serbia 25-20
Clasament:
Echipa
M
V
E
Î
GM
-
GP
Pct
1.
Danemarca
1 1 0 0 25 - 20 2
2.
România1 1 0 0 30 - 26 2
3.
Spania
1 0 0 1 26 - 30 04.
Serbia
1 0 0 1 20 - 25 0Meciurile de astăzi:
- Serbia - Spania (ora 19.45, Dolce Sport)
- ROMÂNIA - Danemarca (ora 21.45, TVR 2)