Un puşti de trei ani a aflat cum îi poate face pe oameni fericiţi: colorează norii negri cu roşu pentru că cei albi "sunt din vată şi acolo trăiesc eroii".
Aaron Neagoe, un puşti de trei ani şi trei luni din Prahova, ştie pe de rost "poveşti de zi şi de noapte" şi îi "citeşte" lui "Cuţii", care e şef peste jucăriile lui. Ca să-şi îmbogăţească "repertoriul", te roagă să-i citeşti, până le reţine, pasaje întregi, pentru că el "nu are ochelari".
"În castronelul unui bebeluş nu trebuie să pui mâna"
Aaron e un băieţel straşnic, crescut la munte. Mami şi tati or să-l ia anul viitor "la gădiniţă la Bucueşti". Până atunci, stă cu "Maia şi Sie", la Breaza, şi cu mamaie şi tataie "Bibi" la Sinaia.
"Maia" îl mai supără din când în când, iar "Sie" l-a necăjit când a vrut să se servească cu un biscuite. "În castronelul unui bebeluş nu trebuie să pui mâna", atenţionează Aaron. La "fipturică" e primul. La finalul mesei primeşte drept recompensă "medalii de aur şi de argint" - bănuţi de ciocolată, iar "Cuţii" capătă şi el un oscior mic. "Pap tot să-l bat pe lup şi să o prind pe vrăjitoare", acesta e secretul poftei lui de mâncare. Când face puzzle e meticulos din cale afară. "Muncesc din greu pentru mami, că şi ea munceşte pentru mine", explică micuţul.
Prichindelul le-a declarat război norilor negri: "Îi coloez eu cu roşu, să fie oamenii fericiţi". Iar despre norii albi spune că "sunt făcuţi din vată şi acolo trăiesc eroii".
La prima zăpadă din acest an a fost veselie mare în casă. "Dezbracă repede pijamaua că mă duc să fac bulgări şi un om de zăpadă", i-a spus Aaron bunicii şi a ieşit val-vârtej din casă, echipat de iarnă. După ce l-a luat de la zăpadă, bunica a trebuit să-i aducă bulgări în cameră, fiecare în castronelul lui. Aaron a stat cu ochii pe ei tot timpul, iar când s-au topit i-a turnat în chiuvetă şi a cerut alţii. "Zăpada e făcută din praf de stele şi diamante pe care le adun", conchide micuţul.
"Sunt bebeluş de tigru"
"Sunt bebeluş de tigru, barza m-a adus pe coş", spune Aaron.
Pe lângă "Cuţii", pe care îl aruncă în maşina de spălat când i s-a murdărit blăniţa şi îl usucă pe calorifer, micuţul poartă grija animalelor din junglă pe care le aşază fiecare la locul lui.
Pe planşeta lui, hipopotamul stă întotdeauna în apă, iar girafa lângă copaci, să aibă mâncarea la îndemână. "Jungla este o altă planetă şi după ea vine un spaţiu unde trăiesc multe maimuţele şi Mustafa şi Simba", explică puştiul.
"Tom" din desene e preferatul lui, deşi în realitate nu suportă pisicile, pe care le aleargă şi le goneşte din preajma casei.
Se visează aviator, iar în ochii lui "lumea e mare cât un uriaş". Mami şi tati au plecat vara asta în concediu, iar el, de câte ori vedea un avion, îi făcea cu mâna şi striga: "Călătorie păcută mami şi tati!".
CAMPANIE EVZ:
- "Casa lui Moş Crăciun e la Cotroceni"
- Andrei are 11 ani şi nu ştie cum a trecut timpul
- Începe anotimpul copiilor cuminţi