WikiLeaks: Relaţiile "profitabile" dintre Berlusconi şi Putin

WikiLeaks: Relaţiile "profitabile" dintre Berlusconi şi Putin

Diplomaţii americani acreditaţi la Roma au transmis Departmamentului de Stat, încă din 2008, suspiciunile lor privind legăturile mai mult decât personale dintre premierul italian Silvio Berlusconi şi omologul său rus Vladimir Putin, potrivit unor noi telegrame date publicităţii de site-ul WikiLeaks.

Exasperaţi de atitudinea pro-rusă a premierului italian, angajaţii ambasadei americane au început să informeze Washingtonul cu privire la zvonurile care circulau tot mai des prin mediul politic de la Roma potrivit cărora Moscova îi promisese lui Berlusconi mai multe contracte grase în sectorul energetic.

Deşi Putin şi Berlusconi nu au făcut niciodată un secret din prietenia lor, era pentru prima dată când astfel de informaţii legate de posibile afaceri între cei doi circulau printre politicienii italieni.

În consecinţă, secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a trimis ambasadei de la Roma o dispoziţie specială în cursul acestui an în care cerea mai multe informaţii despre zvonurile respective. "Ce investiţii personale au cei doi, dacă au, care ar putea să aibă impact asupra politicilor lor externe sau economice?", întreba Clinton, potrivit depeşei citate de cotidianul britanic "The Guardian".

Referirile tot mai dese la "relaţiile profitabile" dintre cei doi premieri proveneau atât din rândul membrilor formaţiunii sale politice "Poporul libertăţii", cât şi de la diferiţi oficiali de la Tbilisi, capitala Georgiei.

Bani din gaze

Relaţiile personale dintre cei doi sunt foarte apropiate, sublinia fostul ambasador american la Roma, Ronald Spogli, într-una din telegrame. "Familia lui Putin petrece mult timp la vila lui Berlusconi din Sardinia, pe cheltuiala premierului italian", menţionează unul din aceste texte. La rândul său, Berlusconi a avut privilegiul de a fi invitat la una din reşedinţele premierului din staţiunea Soci, în timp ce o sursă din cabinetul premierului italian le-ar fi dezvăluit diplomaţilor americani că cei doi premieri au făcut schimb de "cadouri generoase".

"Berlusconi admiră atitudinea de macho a lui Putin şi stilul de guvernare autoritar şi ferm, calităţi pe care crede că le are şi el", explica Spogli într-unul din aceste mesaje. "Dar mai multe surse din formaţiunea de opoziţie Partidul Democrat şi din partidul lui Berlusconi au sugerat că între cei doi există mai degrabă o legătură imorală. Aceşti oficiali cred că Berlusconi şi acoliţii lui pofită personal de multe contracte în domeniul energiei între Italia şi Rusia", a subliniat ambasadorul american.

"Ambasadorul Georgiei la Roma ne-a spus că guvernul georgian crede că Putin i-a promis lui Berlusconi o parte din profiturile rezultate din construcţia de gazoducte de către Gazprom în colaborare cu ENI", companie la care statul italian deţine acţiuni, a mai argumentat Spogli.

Aflat la summitul OSCE de la Astana, Berlusconi a negat că ar avea astfel de relaţii cu Putin. "Statele Unite ştiu clar că nu urmăresc niciun fel de interese într-o altă ţară, niciun fel de interese personale şi că singurele de care mă preocup sunt cele ale italienilor şi ale ţării mele", a declarat el pentru agenţia ANSA.

Ne puteți urmări și pe Google News