Comedia a pierdut un rege. A murit Leslie Nielsen

Comedia a pierdut un rege. A murit Leslie Nielsen

Celebrul actor Leslie Nielsen a încetat din viaţă, la vârsta de 84 de ani, ca urmare a unor complicaţii pulmonare. A lăsat amintirea unor roluri magistrale din filme precum "Airplane!" sau "Naked Gun".

Actorul de origine canadiană a murit, ieri, în jurul orei locale 5.34, la un spital de lângă reşedinţa sa din Fort Lauderdale. Alături i-au fost soţia Barbaree şi prieteni.

Leslie Nielsen a devenit celebru, printre altele, pentru figura sa imperturbabil serioasă, despre care se spune că este perfectă pentru rolurile dramatice. Cu toate acestea, timpul a demonstrat că seriozitatea lui a fost perfectă pentru a întruchipa cu succes personaje de comedie.

Cu râsul în vene

"Sigur (surely, engl. - n.r.) nu eşti serios", i-a spus un pasager lui Nielsen, în filmul "Airplane!" (1980), o peliculă de succes, care a marcat, de altfel, momentul de cotitură al actorului dramatic, devenit peste noapte un star de comedie. Replica lui Leslie, "Sunt cât se poate se serios. Şi nu-mi mai spune Shirley", a devenit una dintre cele mai memorabile ale carierei sale, dar şi o esenţă a traiectului pe care actorul avea să-l urmeze până la finalul vieţii.

O sută de filme şi două stele

Leslie Nielsen a jucat în peste o sută de filme şi are o stea pe Bulevardul Celebrităţilor de la Hollywood şi una pe Canada's Walk of Fame. A avut roluri memorabile în serialele americane de succes "Peyton Place", "Dr Kildare", "Evadatul", "Kojak" şi "M.A.S.H.".

Cunoscut în toată lumea a ajuns cu filmele "Airplane" (1980), "Spionul Dandana" (1996) ori trilogia "Naked Gun" (1988, 1991, 1994) unde îl joacă pe locotenentul de poliţie Frank Drebin.

Nielsen a ajuns la Hollywood la începutul anilor '50, iar, datorită staturii sale impozante şi a părului blond, a fost ales de producători pentru a interpreta roluri principale în drame.

Debutul cu un rol important în Cetatea Filmului a fost făcut în 1956, în pelicula "The Vagabond King", regizată de Michael Curtiz, pe care actorul l-a perceput ca pe un "sadic" - "un sadic încântător, dar tot un sadic", spunea Nielsen. Deşi filmul nu a fost succes de casă, actorul a fost remarcat de producătorul Nicholas Nayfack. <object height="390" width="640"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/eJEmtLxkEoI&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowScriptAccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/eJEmtLxkEoI&hl=en_US&feature=player_embedded&version=3" type="application/x-shockwave-flash" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" height="390" width="640"></embed></object>

SUCCES CU PERSONAJE DE COMEDIE

Un hollywoodian cu inimă de canadian

Nielsen a repurtat primul succes cu filmul clasic de science fiction, comandat de John J. Adams, "Forbidden Planet", cea mai solidă piatră de la temelia carierei sale. Cu toate aceastea, decorul şi efectele speciale folosite i-au eclipsat realul talent actoricesc, fapt ce nu a părut să-l deranjeze pe starul în devenire. Câţiva ani mai târziu, el s-a arătat de-a dreptul recunoscător că pelicula a continuat să aibă impact în rândul tinerei generaţii.

Până în 1980, Nielsen a construit. Atunci însă, odată cu rolul din comedia "Airplane!", numele său a fost definitiv legat de comedie.

Iar ca recunoaştere a talentului, în 1995, i-a fost înmânat Premiul Jack Benny, al Universităţii de Stat din California.

În 1988, el a devenit cea de-a 1.884-a personalitate care a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, iar, în 2001, conaţionalii i-au acordat aceeaşi onoare şi i-au oferit o stea pe Canada's Walk of Fame.

Despre spiritul canadian, care nu l-a părăsit de-a lungul anilor, Leslie spunea: "Nu există nicio şansă să te naşti canadian şi să-ţi pierzi identitatea". După succesul din "Airplane!", când a dovedit că poate face publicul "să râdă pe burtă", Nielsen a primit imediat un alt rol memorabil, în serialul de televiziune "Police Squad" ("Secţia de poliţie"), care a rezistat pe ecrane numai şase episoade şi care l-a lansat pe locotenentul încurcă- lume Frank Dreblin.

Fără nimic notabil până în 1988, actorul a dat lovitura cu filmul "Naked Gun" ("Un poliţist cu explozie întârziată"), unde l-a dus mai departe pe Dreblin şi care a dat alte două continuări.

"Nu am vrut să continui şi să fiu catalogat doar ca actor de comedie, deşi comedia a fost tot timpul un domeniu în ascensiune şi bine primit de public.", LESLIE NIELSEN, în 1996, pentru Reuters

RECUNOAŞTERE. Conaţionalii i-au oferit o stea pe Canada's Walk of Fame

Ne puteți urmări și pe Google News