Anastase, către opoziţie, cu ironie: Mi-e frică să nu mă suspendaţi 15 zile

Anastase, către opoziţie, cu ironie: Mi-e frică să nu mă suspendaţi 15 zile

Deputaţii PSD şi PNL au părăsit, astăzi, lucrările Camerei, după ce timp de o oră au încercat, în zadar, introducerea pe ordinea de zi a plenului Legea pensiilor, aflată în proces de reexaminare. Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, le-a spus ironic colegilor din opoziţie că nu le poate admite cererea pentru că ar supune la vot o solicitare ilegală şi îi este teamă să nu fie suspendată.

Parlamentarii opoziţiei au cerut practic ca actul normativ să fie dezbătut astăzi în plen, motivând că în acest fel ajută practic guvernul să finalizeze mai repede legea. Deputaţii PSD şi PNL au cerut ca reexaminarea să fie primul punct pe ordinea de zi. Solicitarea nu a trecut însă de preşedintele Camerei, Roberta Anastase, care s-a opus vehement, argumentând că până la discutarea în plen a reexaminării legii trebuie parcurse anumite termene. "Am sperat şi am dorit să participăm la o lege a pensiilor care să nu mai fie fraudată", a spus Eugen Nicolăescu, anunţând că liberalii se retrag din sală. La fel au făcut şi social-democraţii. "Sper că n-aţi sperat că voi încălca Regulamentul. Cu plecare din plen, ne-am obişnuit", a spus Roberta Anastase de la prezidiu, după care a adăugat ironic: "Mi-e frică să nu mă suspendaţi 15 zile din plen, supunând la vot un lucru care este neregulamentar". Solicitarea opoziţiei a venit după ce joi, reprezentanţii PSD şi PNL au convocat o şedinţă a Biroului Permanent, de la care puterea a lipsit, şi au votat ca raportul Comisiei de muncă să fie trimis în plen. În absenţa reprezentanţilor coaliţiei guvernamentale, membrii PSD şi PNL ai Comisiei de muncă au adoptat un raport preliminar la cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la Legea pensiilor, care stabileşte că femeile se vor pensiona la 60 de ani, bărbaţii la 64 de ani, dar şi reducerea stagiului de cotizare şi punctul de pensie de 45% din salariul mediu pe economie. Potrivit programării făcute de Biroul Permanent convocat de Roberta Anastase de această dată, raportul final la Legea pensiilor urmează să fie dat pe 2 decembrie, iar votul final în plen pe 7 decembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News