Un bucureştean şi-a deschis un magazin în care vinde boardgame-uri din import. Nu s-a îmbogăţit, însă şi-a smuls clienţii din faţa calculatorului.

În urmă cu zece ani, Tudor Şerban a descoperit la un amic jocul "Dune", făcut de francezi după seria de volume a scriitorului de science-fiction Frank Herbert. I-a plăcut atât de mult, încât a vrut să şi-l cumpere şi el.

Dar pentru că nu avea de unde, şi l-a făcut singur. L-a studiat pe internet, apoi a desenat hărţile şi cărţile de joc pe calculator cu ajutorul unui program. "După aceea le-am printat pe carton, le-am decupat", povesteşte tânărul de 30 de ani.

A adunat 100 de jocuri

De atunci, de fiecare dată când pleca în afară se întorcea în ţară cu două-trei jocuri: "Am adunat la un moment dat 100 de boardgame-uri tot colecţionând". Pe când era student la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism, petrecea nopţi întregi alături de prietenii săi la mesele de joc: "Era fain, mai ales iarna, când era frig, nu prea aveai chef să ieşi afară. Şi stăteam seara, la un ceai, la vin fiert şi jucam până târziu. Mai găteam ceva, se crea o atmosferă. Şi m-am obişnuit aşa: mie nu îmi place, de exemplu, să ne întâlnim şi să mă uit la un film. Trebuie să fie mai antrenant".

Faţă de jocurile pe calculator, unde stai izolat, faţă în faţă cu un ecran, boardgame-urile au o latură socială foarte puternică, spune Şerban. În timp ce în primul caz încerci să învingi un computer, celelalte se joacă la o masă, alături de prieteni, iar jucătorii sunt într-o interacţiune continuă.

"Fac jocuri, le vând şi le joc"

Întreaga viaţă profesională a lui Şerban se învârteşte în jurul jocurilor. Lucrează la o companie care produce jocuri pentru reţeau de socializare Facebook, unde este game designer, adică un fel de scenarist pentru jocuri: creează povestea şi regulile acestuia, personajele care apar şi le conturează personalitatea şi abilităţile. "Acolo fac jocuri, aici (la magazin - n.r.) le vând şi le joc", spune el.

Boardgame-urile au teme foarte variate, de la science-fiction, lumi fantastice şi aventuri cu piraţi sau cavaleri medievali până la fermieri care vor să îşi pună o gospodărie pe picioare. Un boardgame este compus, de obicei, din cărţi, jetoane şi tabla principală de joc.

"Acuma e pe zero: nu pierd bani, dar nici nu fac"

"La un moment dat, pentru că aici nu existau magazine de genul ăsta, am zis hai să încerc să le aduc ca să se bucure şi altă lume de ele", povesteşte Şerban. La început, în 2008, a cumpărat 80 de titluri de jocuri.

Investiţia totală se ridică la 15.000-20.000 de euro, bani în care au intrat amenajarea magazinului la subsolul unui bloc, chiria şi cumpărarea jocurilor din Germania, Franţa sau Marea Britanie. Acum, are pe stoc 150-200 de titluri, ale căror preţuri variază între 50 şi 250 de lei. Din afară le cumpără la aproximativ jumătate din acest preţ, la care pune un adaos comercial de 30% şi TVAul. În total, a pus în vânzare în jur de 300 de titluri. În medie, vinde în jur de 100-150 de jocuri pe lună.

Deocamdată nu are profit, iar banii pe care îi obţine din vânzări se duc de la lună la lună pe salarii, chiria pentru spaţiu, consumabile şi alte jocuri. "Acuma e pe zero: nici nu pierd bani, dar nici nu fac. În principal, o fac (afacerea- n.r.) pentru că îmi place şi pentru că sper să devină din ce în ce mai populare".

Un joc durează, în medie, două ore

Un dezavantaj al acestor jocuri este că sunt destul de greu de înţeles dacă nu sunt explicate de un jucător mai avasat. De multe ori, regulile sunt foarte complexe, jocurile au broşuri de şapte-opt pagini cu reguli, iar o partidă durează în medie două ore. "Problema nu e neapărat în cât timp se termină, ci cât de mult în timpul ăsta te joci şi te distrezi. E ca un film: nu e o problemă că e lung atât timp cât e interesant", consideră Şerban.

"În Germania, lumea joacă boardgame pe pâine"

Clienţii lui au, în medie, vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. "În afară au între 30 şi 50 de ani. Este altă generaţie, care joacă de 20 de ani, care între timp a educat pe alţii. E mai matură piaţa lor. Noi suntem puţin mai în urmă", arată tânărul. "E clar că sunt pentru o nişă: nu joacă toată lumea. E un fel de alternativă: în loc să ieşi la o bere şi să vezi un film, te întâlneşti cu prietenii şi joci un boardgame".

Deocamdată, piaţa boardgame-urilor din România este la început. La noi, magazinul "Red Goblin" ("Spiriduşul Roşu") al lui Şerban este printre puţinele care au şi spaţiu de desfacere, restul fiind magazine on-line. "În Germania, lumea joacă boardgame pe pâine: unul din opt inşi joacă boardgame. La o populaţie de 80 milioane, înseamnă că 10 milioane de inşi joacă boardgame. În Bucureşti nu ştiu dacă sunt 25.000. Există o anumită comunitate, dar din păcate e foarte mică. În afară, oraşele mari au câte 40-50 de magazine de genul ăsta", spune el.

"În Germania, lumea joacă boardgame-uri pe pâine: unu din opt inşi joacă boardgame. În Bucureşti, nu ştiu dacă sunt 25.000 de pasionaţi.", TUDOR ŞERBAN, afacerist

LA O BERE. O dată la două săptămâni, Red Goblin organizează, la pensiunea "Casa mică", sesiuni gratuite de joc