Opinia economiştilor: Portugalia va avea nevoie de asistenţă financiară
- Adam Popescu
- 24 noiembrie 2010, 17:00
Mai devreme sau mai târziu, Portugalia va urma exemplul Greciei şi Irlandei şi va solicita asistenţa financiară a UE şi FMI, cred economiştii consultaţi de Reuters.
Din 50 ce specialişti consultaţi de Reuters, 34 cred că Portugalia va avea nevoie de ajutor financiar extern. Nu este doar părerea economiştilor. După ce Grecia şi Irlanda au apelat la asistenţa financiară a UE şi FMI, şi oficialii europeni se tem că Portugalia ar putea urma la rând. Cele trei ţări, alături de Italia şi Spania, au fost botezate de comentatori cu mirositorul acronim PIIGS (porci), al statelor presate de povara datoriilor. Analiştii citaţi de presa europeană au avertizat ieri că ajutorul promis Dublinului - ale cărui detalii sunt discutate chiar acum - nu a reuşit deocamdată să liniştească pieţele financiare şi să coboare costurile de creditare pentru ţările în nevoie, precum Irlanda sau Portugalia. Mai mult, euro s-a depreciat în faţa dolarului, după comentariile ministrului german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, care a spus că supravieţuirea monedei unice se află în joc în criza irlandeză.
Irlanda: instabilitate
Comisarul european pentru economie, Olli Rehn, a spus ieri că Irlanda ar trebui să adopte bugetul ce include programul de austeritate cât mai curând, de preferinţă înaintea datei de 7 decembrie, aşa cum şi-a programat guvernul.
Executivul condus de Brian Cowen se află însă într-o situaţie complicată: partenerii de guvernare, Verzii, îşi retrag sprijinul, independenţii care îl susţin din parlament refuză să voteze bugetul, iar opoziţia ar dori alegeri anticipate. Pentru oficialii europeni, orice amânare pare inacceptabilă. "Orice zi care trece aduce mai multă incertitudine", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei UE.
Portugalia: grevă şi incertitudine Oficialii de la Bruxelles au asigurat că Portugalia se află într- o situaţie complet diferită de cea a Irlandei, iar guvernul de la Lisabona a insistat în ultimele zile că nu are nevoie de asistenţa financiară a UE şi FMI.
Fără să fie asemănătoare cu cea a Irlandei, situaţia Portugaliei este totuşi îngrijorătoare. Datoria publică este de 80% din PIB, iar deficitul bugetar, de 9,3%, nu a scăzut deocamdată, în ciuda unor măsuri de austeritate luate de guvern. Datoria privată rămâne la un nivel şi mai ridicat - 240% din PIB, iar cos turile de creditare au crescut semnificativ, potrivit "The Daily Telegraph". Un protest declanşat azi de principalele centrale sindicale împotriva măsurilor de austeritate luate de guvern a paralizat ţara. Prima grevă generală experimentată de Portugalia în ultimele decenii a afectat transportul urban şi cel pe calea ferată, colectarea gunoiului, spitalele şi serviciile bancare.
Între timp, oficialii UE şi FMI s-au declarat relativ mulţumiţi de eforturile Greciei de reducere a deficitului. Atena ar putea avea totuşi nevoie de un nou împrumut şi de noi măsuri de austeritate.