EXCLUSIV. Ion Bârlădeanu, despre premiul Emmy: "Îmi vine să-l înjur pe Dumnezeu"

EXCLUSIV. Ion Bârlădeanu, despre premiul Emmy: "Îmi vine să-l înjur pe Dumnezeu"

"Am auzit ştirea la magaoaia asta (radioul vechi găsit în ghenă - n.r.) dimineaţă. Îmi vine să-l înjur pe Dumnezeu. Regizorul Nanau calcă pe covorul roşu, iar eu culeg chiştoace de pe stradă", le-a spus Ion Bârlădeanu jurnaliştilor EVZ care l-au vizitat, astăzi, în camera pe care o ocupă la subsolul unui bloc din centrul Capitalei. Povestea lui Ion Bârlădeanu, bărbatul de 64 de ani ridicat din mizerie de colajele pe care le-a realizat timp de mai bine de 30 de ani cu bucăţi de ziare culese de prin gunoaie a fost transpusă în documentar de către regizorul Alexander Nanau.

Pentru exotism şi luciditate, filmul "Lumea văzută de Ion B" a fost distins, aseară, la New York, în cadrul celei de-a 38-a ediţii a galei organizate de International Academy of Television Arts & Sciences, cu premiul Emmy la categoria "Arts Programming". Zicala "Viaţa bate filmul" este cât se poate de potrivită când ne referim la Ion Bârlădeanu. Dacă ne-am fi aşteptat ca succesul şi celebritatea, expoziţiile internaţionale şi interesul pentru opera lui, manifestat de Angelina Jolie, să-i fi adus bani şi linişte, realitatea pare să fie alta.

Într-un interviu exclusiv acordat Evenimentului zilei, Ion Bârlădeanu a vorbit despre vise şi faimă, interese şi rude apărute de niciunde, dar şi despre viaţa lui reală, a unui om cuprins de frenezia colajelor şi de patima alcoolului.

Chiar şi după ce a devenit celebru, Ion Bârlădeanu nu a încetat să decupeze şi să lipească, mai cu spor decât de obicei.

Artistul ne-a prezentat în exclusivitate ultima lui colecţie de colaje, în care a surprins realist şi ironic cele două lumi care se afirmă intens în România - politicul şi mondenul.

Personajele lui Ion Bârlădeanu sunt preşedinţi, vedete efemere precum Marilena Niţu sau Ramona Gabor, celebrităţi - Angelina Jolie, pe care o vede ca pe o zeitate -, dar şi pe controversatul edil al Constanţei, Radu Mazăre, căruia nu îi poate trece cu vederea "scăparea nazistă" de la parada de modă. Fotografiile au fost realizate în exclusivitate de Ionuţ Fantaziu.

Ne puteți urmări și pe Google News