Lovin: "Dacă îi răspunzi lui Gigi Becali, a doua zi eşti retrogradat"

Lovin: "Dacă îi răspunzi lui Gigi Becali, a doua zi eşti retrogradat"

Florin Lovin vorbeşte cu curaj despre trecutul şi prezentul echipei de fotbal Steaua.

Florin Lovin (28 de ani), fost mijlocaş al Stelei, vorbeşte într-un interviu acordat EVZ despre perioada tumultuoasă trăită în Ghencea timp de de patru ani şi jumătate. Transferat în Ghencea în iarna anului 2004 de la FCM Bacău, "la pachet" cu Eugen Baciu, Dorin Goian şi Andrei Cristea, Lovin a ajuns în 2009 în liga secundă germană, la formaţia TSV München 1860.

Ca şi alţii, a plecat cu un gust amar de la Steaua, din pricina finanţatorului Gigi Becali. Mijlocaşul a avut curajul aproape nebunesc să-l înfrunte pe fostul oier, cerându-şi drepturile financiare. După un antrenament, a răbufnit şi la adresa lui Marius Lăcătuş, omul care o duce pe Steaua în prăpastie prin nepriceperea de care dă dovadă pe banca tehnică. "Ce mare antrenor e şi ăsta?", a răbufnit Lovin.

EVZ: Florin, cum îţi merge în Germania? Florin Lovin: Foarte bine. Avem o perioadă bună, pentru că am ajuns la nouă meciuri fără înfrângere. Suntem aproape de podium şi sperăm că ne putem bate pentru promovare.

Te-ai acomodat cu viaţa de la München? Nu mi-a fost greu deloc. Stau împreună cu soţia şi cu cei doi copii, am o familie minunată, nu am viaţă extrasportivă, sunt pe tiparul seriozităţii care se cere aici.

"Lăcătuş are nevoie de un preşedinte competent"

Ai avut, anul trecut, o perioadă în care ai fost accidentat. Cum ai trecut peste acel moment? Nu mi-a fost uşor. M-a impresionat însă ataşamentul fanilor şi al colegilor.

Că veni vorba despre fani. Înainte de a părăsi Steaua, ai avut ceva probleme cu suporterii. A fost vorba despre ultimul sezon, 2008-2009, pe care eu îl consider cel mai nereuşit dintre cele pe care le-am trăit la Steaua. Mă refer la atmosferă, la rezultate, la tot. La polul opus, cel mai bun a fost sezonul 2005-2006, când am jucat o semifinală de Cupa UEFA.

Lucrurile merg din rău în mai rău la Steaua, iar Gigi Becali pare principalul vinovat. Tu ce părere ai? Când au fost rezultate, la Steaua era patron tot Gigi Becali, nu trebuie uitat asta. Şi-atunci avea acelaşi comportament. Diferenţa esenţială este legată de Meme Stoica. După ruptura dintre cei doi, lucrurile au luat-o pe o pantă total descendentă.

Cum se vede din vestiar nebunia pe care o iscă patronul? E foarte greu să faci performanţă în astfel de condiţii. Mie mi-a fost greu în primul an, apoi am devenit imun.

Ai avut tupeu şi l-ai înfruntat pe Becali. De fiecare dată când domnul Becali mi-a pus o întrebare, i-am răspuns sincer, nu ce voia dânsul să audă. Asta a generat, poate, de câteva ori ceva probleme. E greu ca jucător să-l înfrunţi pe Gigi Becali, pentru că a doua zi eşti retrogradat la echipa a doua.

Au fost situaţii în care Becali v-a promis prime de calificare, apoi nu le-a plătit integral? Au fost, deoarece domnul Becali a fost sfătuit prost de anumite persoane din club.

Echipa are un sezon foarte slab. Care sunt motivele? Instabilitatea în toate compartimentele, schimbările dese de jucători, de antrenori. Astea nu pot duce decât la situaţia actuală, una nu foarte bună.

Ai avut probleme şi cu Lăcătuş. Pentru nea Marius am un mare respect. Este un bun antrenor, dar nu are un preşedinte competent, cu care să fie pe aceeaşi lungime de undă. Legat de acel conflict, mi-am recunoscut vina, iar dânsul nu a fost ranchiunos. Asta e o mare calitate a lui, nu numai ca antrenor, dar şi ca om.

Te-ai mai întoarce la Steaua? Din cauza relaţiei reci pe care am avut-o cu suporterii, în momentul plecării, este foarte greu ca să mă mai gândesc la o revenire în Ghencea, şi cu atât mai puţin la o altă echipă din Capitală. Aş dori să-mi închei cariera aici, în Germania, dacă asta va fi posibil.

Ne puteți urmări și pe Google News